frenezie la „schimbarea sistemului“
(inclusiv a celui de lucru), timp liber era, nu
ştiu cum, berechet, iar ieşitul la restaurant
pentru „un pahar“ putea însemna o ladă -
două de vin. Este drept, alcoolul din vinul
de atunci rar trecea de 11,5% volum.
Capsa metalică era încă parte a decorului,
iar unii clienţi cereau (și primeau) sonde
mari sau halbe pentru a-şi pune vinul.
Răspunsul maxim la întrebarea „ce vin
aveţi“ era „alb şi roşu“. Spun „maxim“
pentru că, de cele mai multe ori, era doar...
„alb“. Oricum, de rose nu se punea
problema. După cum nici originea nu conta
prea mult, iar orice alt detaliu cerut
(aciditate, corpolenţă, an de producţie, rest
de zahăr) putea să te transforme în ochii
ospătarului (dar şi a comesenilor) într-un
personaj ciudat, de ocolit.
Disciplina în construcţii?
Am vrea, într-un fel, ca turismul
şi horeca să fie în avangardă,
să devină pol de interes şi
de confort identitar şi... financiar.
Mie nu mi se pare un deziderat de neatins.
Poate că, istoric vorbind, a sosit momentul
să ne uităm mai puţin către cei care „nu
fac bine“ şi să accesăm cu mai multă
atenţie modelul performerilor. Pentru că,
este clar, modificările din ultimii 27 de ani
arată că dorinţa (de mai bine) există. Am
trecut de etapa „ce“, „de ce“. Am ajuns
la... „cum’’. x
Și unde am ajuns astăzi?
Sigur că, din această perspectivă privind
lucrurile, astăzi avem o situaţie mult, mult
îmbunătăţită. Există Menu (Carte) de vinuri
sau măcar o listă pentru acestea. În
principiu, achiziţia, selecţia ţin de o logică
particulară sau generală (acoperirea unor
zone geografice sau de culoare şi gust,
reprezentativitate locală, paliere diferite
de preţ, împerechere cu mâncărurile
propuse etc).
Chiar dacă mulţi dintre cei care mânuiesc
vinul în restaurant nu ştiu care-i diferenţa
dintre somelier şi degustător, târg/festival
şi concurs, între ţuţăreala de pe
platformele de socializare şi adevăraţii
observatori ai vinului, respectul,
responsabilitatea pentru acesta ne poate
da speranţe de shimbare în bine.
Tot mai mulţi lucrători horeca, chiar dacă nu
pot oferi vinul la temperatura potrivită,
măcar ştiu că acest lucru e în neregulă şi îşi
cer scuze, se străduiesc să facă o
decantare, unii citesc literatură de
specialitate, iar alţii fac cursuri profesionale.
Frecvent poţi întâlni ospătari sau somelieri
cu vocaţie, care încep să aibă informaţia
„la ei“, iar poveştile de doi bani sunt
ocolite, parcă, cu mai multă abilitate.
Cel care toarnă clientului vin în pahar
înţelege că defectul de dop reclamă
schimbarea sticlei, iar dacă acest lucru nu
se întâmplă câte odată, să fim sinceri, de
vină este „indicaţia“ proprietarului. Prima
întrebare nu mai este „şpriţ?“ ci „în
pahare separate, nu-i aşa?!“ şamd.
Cu alte cuvinte, horeca în relaţia cu vinul
s-a schimbat. În bine.
Poate nu cât ne-am fi aşteptat, nu cât am
fi vrut. Dar ce s-a schimbat în această ţară
la nivelul potenţialului, al aşteptărilor?
Infrastructura rutieră? Nivelul de
performanţă în învaţământ? Sănătatea?
Poate că, istoric vorbind, a
sosit momentul să ne uităm
mai puţin către cei care „nu
fac bine“ şi să accesăm cu
mai multă atenţie modelul
performerilor. Pentru că,
este clar, modificările din
ultimii 27 de ani arată că
dorinţa (de mai bine) există.
www.trendshrb.ro
41