Trends HRB TrendsHRB, septembrie 2017 | Page 32

HRB
OAMENI
Profil - Christine Schillings
>

Lucrez cu oameni , pentru oameni

CĂTĂLINA MATEI
Christine Schillings este de aproape doi ani general manager al grupului Ana Hotels , îndeajuns de mult pentru a avea o părere pertinentă despre industria industria ospitalităţii din România . Originară din Belgia , Christine ne-a vorbit și despre cariera ei profesională , cât și despre compania în care activează în acest moment .
De ce ați ales industria ospitalității și care a fost , în mare , parcursul dumneavoastră profesional ? Mi-am dorit două lucruri : să lucrez cu oameni și să am o carieră internaţională . Apoi , îmi place atmosfera dintr-un hotel , îmi place că este o muncă interactivă , care nu se opreşte niciodată . Aşa am hotărât să mă indrept către o şcoală de management cu aplicabilitate în hotel , care a reprezentat startul carierei mele . Apoi mi-am dorit să călătoresc , astfel că primul meu job a fost departe de casă , dar nu foarte departe , pentru că m-am mutat din Belgia în Franţa , respectiv în Strasbourg , unde am lucrat 10 ani . Am făcut prima mea deschidere , respectiv a unui hotel Hilton , aflat în Cannes , Franţa . Apoi am lucrat în Algeria , apoi o perioadă la sediul central Hilton . Ulterior , fiind deja la începutul anilor ‘ 90 , Hilton a început să se uite către Europa de Est , astfel că m-am mutat întâi în Berlinul de Est , apoi în Praga , apoi am ajuns în Bucureşti în 1996 , pentru deschiderea hotelului Hilton de aici . Şi din acel moment , pentru că fusesem deja în câteva ţări din Europa de Est , compania m-a văzut ca pe un expert în Europa de Est , astfel că am fost responsabilă o perioadă bună de timp cu extinderea Hilton în această parte a lumii . M-am bucurat de diferite culturi , de oameni diverşi , ceea ce a fost exact ce îmi dorisem . Viaţa în hotel este ceva extraordinar . Sigur , este foarte stresantă , deoarece clienţii sunt prezenţi 24 de ore pe zi , dar lucrezi cu oameni , pentru oameni şi întâlnești mulţi oameni interesanţi , fie ei clienţi sau colegi de breaslă . Acum doi ani , cei din cadrul Ana Hotels m-au sunat şi m-au întrebat dacă sunt interesată de funcția de manager al grupului , funcţie pe care am acceptat-o bucuroasă , pentru că mi-a plăcut mult România în anii petrecuţi aici , în perioada 1996 - 1997 .
Care au fost cele mai provocatoare momente din cariera dumneavoastră ? Acelea în care , proaspăt venită într-un loc nou , a trebuit să implementez filosofia serviciilor , momente în care a trebuit să fac oamenii să înţeleagă că industria hotelieră este , de fapt , o industrie a serviciilor , fără a vedea în acest lucru nimic negativ . De fapt , dificultatea , provocarea constă în a schimba cultura oamenilor dintr-o anumită țară , dar faptul că la final oamenii se bucură de ceea ce au învăţat , merită tot efortul . Dificile au fost şi momentele în care am fost localizată în zone cu risc , am avut parte şi de o evacuare a hotelului din cauze politice , dar este parte din experienţă până la urmă .
Sunt românii dificili ? N-aş considera românii ca fiind cei mai dificili , am văzut şi oameni mult mai greu de schimbat . Pot să spun despre ei că sunt ospitalieri , se bucură să împartă şi , dacă li se oferă un mediu corect , ei pot foarte uşor să se adapteze , să zâmbească natural , ceea ce eu consider că este cel mai important în această industrie . Dacă faci ceva cu zâmbet , chiar dacă nu o faci corect , clientul va fi mult mai indulgent . Românilor le place să înveţe , să se upgradeze , ceea ce este un element pozitiv .
Ce calităţi trebuie să aibă un manager ca să aibă succes ? Trebuie să fie un lider , şi nu neapărat pentru a arăta calea , ci pentru a avea încredere în oameni , pentru a şti să-i motiveze . Dar , da , şi pentru a le arăta calea . Un bun manager este cel care , chiar atunci când nu este de faţă , lucrurile merg bine în businessul pe care îl conduce , pentru că ştie să ghideze şi să crească oameni . Le-a dat posibilitatea oamenilor să stea singuri pe pozițiile lor şi să ia decizii . Managerul nu este cel care întotdeauna trebuie să stea în faţă , ci care trebuie să stea şi în spate şi să se asigure că oamenii merg înainte , să fie sigur că oamenii se dezvoltă . Un manager bun , cu care m-am intersectat în cariera mea , spunea odată că dacă echipa are un succes , echipa este în faţă , dar dacă există un eşec , managerul este cel care trebuie să stea în faţă , să îşi asume responsabilitatea .
De care moment din carieră sunteți cel mai mândră ? Îmi place când văd mulţi oameni pe care i-am avut în echipă , alături de care am lucrat , şi care acum au succes în carieră . Pentru mine ei reprezintă motivele mele de bucurie , de mândrie în carieră .
Care sunt trendurile în turism ? Câte din acestea se regăsesc în România ? Anii de aur în turismul românesc au fost cei de dinainte de criză . Apoi au fost câţiva ani dificili , dar în ultimul timp România a crescut mult în incoming de turişti . Oamenii sunt în căutare de noi țări în care să călătorească , vor autenticitate şi aici România are un potenţial mare , sunt multe locuri care au rămas naturale . Ceea ce trebuie să fie revizuit este , bineînteles , conectivitatea , posibilităţile de transport , altfel spus . Un alt punct forte este faptul că România este văzută ca o ţară sigură , ceea ce în lumea de astăzi este un mare avantaj . Am observat la toţi oamenii pe care i-am convins să vină să viziteze România , că odată ajunşi aici , o adoră , o descoperă cu plăcere , sunt fascinaţi de locuri , de oameni şi se întorc .
Care sunt principalele scopuri ale grupului Ana Hotels ? Ne dorim şi facem eforturi să fim vizibili şi recunoscuţi ca și grup , Ana Hotels . Acest lucru este mai dificil pentru hotelurile din Bucureşti , pentru că Athenee Palace Hilton și Crowne Plaza sunt branduri
32 septembrie 2017