Trends HRB Trends HRB, martie 2017 | Page 7

pe scurt O nouă academie DEDICATĂ CAFELEI Luna trecută a fost inaugurată „Transylvanian Barista Academy“, o academie cu aromă de cafea localizată în Târgu Mureş. Academia oferă cursuri de pregătire şi specializare în meseria de barista, în special celor care sunt la început de drum în această meserie, managerilor de cafenele, dar şi nespecialiştilor, persoane care vor să afle mai multe despre particularităţile cafelei. Transylvanian Barista Academy se adresează în principal oraşelor din Transilvania: Târgu Mureş, Cluj, Sighişoara, Timişoara, Arad, Oradea, Bistriţa, Braşov, Alba, Deva, Sibiu, Harghita, Covasna, Satu Mare şi Baia Mare. Inaugurarea s-a făcut în prezenţa trainerului şcolii, Laurenţiu Ştefan, dublu campion naţional barista în 2013 şi 2014, care a făcut o demonstraţie a câtorva dintre cele mai spectaculoase metode de preparare a cafelei. CITY GRILL angajează 400 de persoane Grupul City Grill, unul dintre cei mai importanţi operatori de restaurante din România, angajează 400 de persoane pentru posturile de ospătar, picol, barman, bucătar sau hostess în toate locaţiile din portofoliu, precum şi în cele două locaţii noi pe care grupul le va deschide în acest an, în Bucureşti. Locurile de muncă sunt deschise pentru persoanele care au cel puţin diploma de absolvire a liceului, atât necalificaţi, cât şi cu experienţă, din Bucureşti şi zonele limitrofe. Toţi angajaţii grupului City Grill beneficiază de un salariu, discounturi în locaţiile din portofoliu, traininguri profesionale şi de dezvoltare şi decont transport. Grupul City Grill mai angajează şi pizzeri, ajutori de bucătar, spălători de veselă, şefi de tură, magazioneri, operatori şi asistent manager. Persoanele interesate pot aplica direct pe website-ul grupului City Grill în secţiunea Cariere. LOS TACOS - PRIMUL RESTAURANT ÎN ROMÂNIA Primul restaurant din România al reţelei franceze de restaurante fast-food cu specific mexican, Los Tacos, s-a deschis în centrul comercial Ploieşti Shopping City, în urma unei investiţii estimate la 65.000 de euro. Deschiderea primei unităţi reprezintă un pas important în strategia de business a brandului de origine franceză, urmărind să îşi dezvolte activitatea prin deschiderea unei francize şi extinderea unei reţele locale la cel puţin zece locaţii. „Lansarea pe piaţa din România este un pas firesc în strategia de business. Los Tacos este un business orientat spre a le oferi clienţilor o experienţă culinară specială care mizează pe gustul deosebit al sosurilor franceze“, a declarat Ilie Cosereanu, director de vânzări Los Tacos. ROMÂNIA - 11 MILIOANE DE TURIŞTI ÎN 2016 Numărul de turişti a crescut, anul trecut, cu 10%, la 10,9 milioane de persoane, mai mult de trei sferturi dintre aceştia fiind români, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. „Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în anul 2016, 77,4%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,6% , ponderi similare cu cele din anul 2015. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,8% din total turişti străini)“, se arăta într-un comunicat al instituţiei. COCA-COLA ROMÂNIA are un nou country manager Nicoleta Eftimiu, directorul de marketing al Coca-Cola România, a fost promovată la începutul acestui an la conducerea operaţiunilor din România şi Moldova, preluând funcţia de Franchise Country Manager, cea mai înaltă poziţie în structura organizatorică a companiei pentru ţările din Europa de Sud-Est. Anterior, această funcţie a fost ocupată de Petre Sandru care, începând cu anul acesta, a devenit Country Manager Coca-Cola Irlanda. În noua funcţie, Nicoleta Eftimiu vine cu o experienţă de 19 ani în care a lucrat direct sau indirect pentru Coca-Cola. Şi-a început parcursul profesional în agenţie, în poziţia de Account Director pentru brand-ul Coca-Cola, iar apoi s-a alăturat echipei Coca-Cola Hellenic Bottling Company România în poziţia de Category Manager Stills and New Business. Următorul său pas în carieră a fost făcut către Coca-Cola România, unde a ocupat funcţii atât locale, cât şi regionale - de la Brand Manager şi până la Marketing Director. www.trendshrb.ro 7