Trends HRB Trends HRB, mai 2017 | Page 9

ACTUAL HRB Știri companii Competiţia „CHEF PENTRU O ZI“ BY SELGROS Susţinerea brandurilor în curs de dezvoltare de PEPSICO Selgros Cash & Carry a lansat competiţia naţională „Chef pentru o zi“, un concurs care oferă şansa de a conduce, pentru o zi, bucătăria unui restaurant într-unul dintre cele 16 oraşe în care Selgros deţine magazine. Competiţia este destinată tuturor pasionaţilor de gătit cu bunătăţuri care vor să afle mai mult despre lumea profesioniştilor din bucătărie şi să lucreze alături de aceştia. Pentru a participa la competiţie, candidaţii trebuie să înscrie pe site-ul chefpentruozi.ro reţeta lor preferată (sau cea pe care o prepară cel mai bine), documentată cu poze şi/sau un videoclip. Reţetele înscrise în concurs vor fi analizate de juriul format din Laura Laurenţiu, autoarea blogului Reţete ca la mama şi Oana Igretiu de la Savori Urbane, alături de chef Liviu Preda, câştigător şi jurat al Arenei Bucătarilor. Concursul mai include premii în echipamente de bucătărie şi vouchere de cumpărături la Selgros. Înscrierile la competiţia „Chef pentru o zi“ au început pe 18 aprilie şi se închid pe 15 mai, iar rezultatele concursului vor fi anunţate pe 1 iunie 2017. Regulamentul concursului este disponibil pe site-ul chefpentruozi.ro. PepsiCo a lansat programul PepsiCo Nutrition Greenhouse, un incubator destinat să susţină creşterea şi dezvoltarea brandurilor din sectorul alimentar şi al băuturilor dedicate unui stil de viaţă echilibrat, oferind burse de 25.000 euro şi 100.000 euro pentru ideile noi în domeniul nutriţiei. Programul se concentrează pe produsele destinate consumatorilor europeni şi îşi propune să identifice opt branduri inovatoare din sfera nutriţională. Companiile selectate vor primi fonduri şi oportunitatea de a colabora cu experţi PepsiCo, iar partenerii grupului american vor ajuta şi consilia companiile selectate pentru a-şi atinge potenţialul pe piaţă. Anreprenorii ale căror afaceri înregistrează vânzări de două milioane euro sau mai mici de această sumă sunt invitaţi să afle mai multe detalii despre acest program şi să aplice pe www.nutritiongreenhouse.com până pe 15 mai 2017.