Trends HRB Trends HRB, mai 2017 | Page 29

Mazilique Studio , București Soft & Grace , București
Investiţia într-un studio de gătit
Un studio de gătit este de regulă o activitate secundară , care se desprinde din businessuri conexe sau din pasiune , dar care necesită investiții considerabile . Cei care s-au aventurat într-un astfel de demers , fie că este vorba de extinderea unui showroom de mobilă sau echipamente , ori un studio de sine stătător au investit între 10 și 65 de mii de euro . Diferența între cele două sume este legată de amenajarea spațiului , din punct de vedere al construcției și al consultanței unui designer , cât și dotarea sa , din punct de vedere al echipamentelor și accesoriilor . La toate acestea se adaugă costurile de marketing și promovare . Cu o activitate constantă și un plan de business închegat , studiourile de gătit își pot amortiza investiția în aproximativ doi-trei ani de la deschidere . Un studio de gătit acoperă activități culinare , precum cursurile , atât pentru începători , cât și pentru avansați , dar și pentru copii , workshopuri tematice , prezentări de produse , degustări , lansări de produse , teambuildinguri , petreceri private , aniversări , evenimente corporate , ședințe foto și video ,
Kuxa Events , București
cursuri de nutriție . Iar plaja se poate extinde în funcție de fiecare locație . Clientela este de cele mai multe ori provenită din zona corporate sau privată atunci când studioul organizează cursurile și workshopurile proprii pentru bucătarii amatori . Contactul cu agențiile de publicitate este destul de important pentru supraviețuirea unui astfel de business , și la fel și prezența în mediul online care atrage în mod special consumatorul final dornic de activități recreative . Cele câteva studiouri de profil din București și din țară sunt pionierii unui segment ce se află încă la început . Au ales să intre pe o nișă în dezvoltare , care nu este încă stabilizată pe piață . Fiecare spațiu are propriile atuuri care îl diferențiază de concurență , dar dificultatea principală constă în lipsa popularizării suficiente a conceptului astfel încât lumea să știe despre toate posibilitățile disponibile . „ Un aspect dificil ar fi lipsa conștientizării clienților cu privire la avantajele pe care le aduc închirierea unui astfel de spațiu pentru evenimentele personale , cu multitudinea de opțiuni oferite , de exemplu , să îți închiriezi spațiul respectiv doar pentru că nu mai vrei să faci tu curat după propria petrecere “, subliniază Cristina Alexandru , asociat D Social Kitchen . x
Studiouri de gătit pioniere
Am stat de vorbă cu proprietarii câtorva studiouri de profil din București și din țară pentru a afla informațiile direct de la cei implicați . l Arnie ’ s Singurul studio de profil din Brașov îi aparține lui Arnie Romanescu , bucătar profesionist cu experiență internațională , care a prins trendul din alte țări și și-a deschis propria afacere . A găsit o casă interbelică în apropiere de centrul orașului , iar amenajarea acesteia a durat patru luni . De partea de design s-a ocupat chiar proprietarul , inspirat fiind de călătoriile sale în Europa , dar a beneficiat și de aportul unei artiste locale pentru picturile murale . l D Social Kitchen Situat în zona veche a Capitalei , într-o clădire parter cu mansardă , D Social Kitchen este o extensie a showroomului de mobilier Scavolini Store Bucharest , și a fost pornit dintr-un concept de bucătărie proiectată de compania Scavolini în colaborare cu designerul Renzo Rosso ( Diesel ). În martie a sărbătorit un an de existență pe piața bucureșteană . Amenajarea inițială a necesitat o investiție de 65.000 euro și de proiect s-a ocupat arhitecta Raluca Niculică Popp și echipa sa de la Moka Studio Design . l Kuxa Events Pornit de la showroomul de mobilă Kuxa Studio deschis în 2008 , în care periodic aveau loc diverse evenimente culinare , Kuxa Events a luat naștere în aceeași clădire cu magazinul , în zona Dorobanți din București . Investiția a fost de 50.000 euro pentru că au ales aparatură de calitate de la Siemens , Bosch , Bora , Climadiff , produse exclusive KitchenShop . De design s-a ocupat chiar echipa ce aparține de Kuxa Studio . l Mazilique Studio Mazilique Studio a apărut din nevoia de extindere a Cristinei Mazilu , proprietara blogului de food mazilique . ro . Deschis în fostul spațiu de evenimente al unui restaurant din zona veche a Capitalei , în apropiere de Obor , spațiul a fost gândit în primul rând ca un birou al bloggeriței , loc de testare a rețetelor și realizare a fotografiilor . Odată cu deschiderea sa , în urmă cu aproximativ un an , a început să primească și cereri pentru evenimente . Conceput ca o bucătărie deschisă și luminoasă , facilă pentru ședințele foto , spațiul a fost decorat de arhitecta Eliza Yokina . l Soft & Grace Studioul Soft & Grace din Iași a luat naștere în octombrie 2016 din pasiunea pentru gătit a lui Bogdan Puiu , absolvent de marketing , dar și a unor cursuri culinare , care a sesizat oportunitatea pe piața locală . Cu o investiție de 15.000 euro , planul de afaceri prevede amortizarea ei în primii doi ani . Proprietarul a dorit să utileze spațiul de așa manieră încât fiecare participant la activitățile desfășurate să poată avea propriul banc de lucru complet dotat și să își poată realiza singur preparatul de la început până la sfârșit .
www . trendshrb . ro 29