Romanian Journal of Health Manager | Page 61

Când rostești numele Dana Jianu, gândul te duce la chirurgie plastică, frumusețe, tinerețe, reîntinerire. Chirurg plastician cu vastă experiență, fiind cunoscută nu doar în România, ci și în străinătate, grație activității sale profesionale, specialista româncă însumează peste 5000 de operații (atât la Spitalul de Chirurgie Plastică și Reparatorie și la Spitalul Bagdasar, unde a lucrat, cât și la cabinetul particular ProEstetica, unde activează din 1997 până în prezent). Invitată pentru demonstrații practice în Arabia Saudită și Olanda, dr. Dana Jianu este Profesor Asociat la Universitatea de Medicină „Carol Davila” București și membră a mai multor societăți de profil: vicepreședinte al Societății Române de Chirurgie Estetică, membru corespondent al Asociației Americane a Chirurgilor Plasticieni (2001), membru fondator al Societății Naționale de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arsuri, membru fondator al Societății Naționale de Chirurgie Estetică, Secretar național ISAPS. Ambițioasă din fire și mereu mânată de dorința de a fi cea mai bună, dr. Jianu și-a propus să practice o chirurgie de vârf, revoluționară, fără incizii și bisturiu. Așa a ajuns să acumuleze o experiență de peste 200 de cazuri folosind tehnica AdipoLASER reJuvenation, iar mai nou tratamentul PRP („Platelet Rich Plasma” sau Plasmă Îmbogăţită cu Plachete/Plăcuțe Sangvine). Clinica ProEstetica a devenit faimoasă în rândul pacienţilor, datorită doctoriţei Jianu. Ca un adevărat profesor care se respectă, Dana Jianu a făcut din clinica sa o adevărată școală pentru tinerii medici pasionaţi de chirurgia regenerativă. Iar anul acesta a mers mai departe, propunându-şi să organizeze în România primul congres de medicină regenerativă. A reușit, dovadă cei peste 300 de cercetători, medici clinicieni şi studenţi medicinişti care au participat la lucrările primului Congres al Societăţii de Medicină şi Chirurgie Regenerativă (SIMCR), desfăşurat la Bucureşti, în mai 2015. nume sonore ale lumii medicale româneşti: prof. Alexandru Ispas, prof. Irinel Popescu, prof. Virgil Păunescu, prof. Ioanel Sinescu, prof. Vlad Tica, prof. Vasile Astărăstoaie, Acad. Mircea Ifrim, prof. Gabriel Predoi, prof. Teodor Stamate, prof. Octavian Dontu, prof. Toma Mugea,  prof. Laurenţiu Mogoanta, prof. Alecu Mihail, conf. Andreea Didilescu,  assist. prof. Ruxandra Sinescu, dr. Alina Constantin, dr. Bianca Galateanu, dr. Victor Clătici  şi  drd. Sorina Dinescu. Dintre membrii Comitetul Ştiinţific străin menţionăm profesionişti cu renume în specialităţile De ce România gazda primului congres de medicină regenerativă? Pentru că în România s-a înfiinţat SIMCR având iniţial ca membri fondatori pe prof. asoc. Dana Jianu,  prof. Adrian Streinu-Cercel, acad. Maya Simionescu, prof. Blidaru, prof. Maria Dorobanţu, prof. Andra Bălănescu, prof. Marieta Costache, prof. Oana Coman, prof. Mugurel Rusu, dr. Ştefan Jianu, Dr. Dan Jinga, dr. Carmen Orban, dr. Cătălina Poiană, dr. Anca Streinu-Cercel, dr. Oana Sandulescu (Streinu -Cercel), dr. Mihai Săndulescu, dr. Alina Daniela Tănase, iar din străinătate prof. Eckhard Alt – profesor al Centrului Medical Rechts der Isar - Universitatea Tehnică din Munchen, Germania şi al Universităţii Tulane, New Orleans. Dintre membrii Comitetului Ştiinţific român fac parte, de asemenea, Anul III / Nr. 9(4) / 2015 61