Revista simpozionului Eficiență și calitate în educație - 19 mai 2017 Eficiență și calitate în educație | Page 150

Istoria jocului în educație este îndelungată și plină de contraste. În prezent, jocul este în
mare parte perceput în mediul școlar fie ca moment de recreere, fie ca instrument didactic
cvasimiraculos, dar aplicându-se doar copiilor, adolescenții și adulții fiind excluși. Eficiența
acestui instrument în predare/ învățare, la fel ca în cazul oricărui alt instrument didactic,
depinde însă de condițiile concrete în care este utilizat. În ceea ce privește relația dintre joc și
învățare, putem afirma că, deși la origine jocul este o formă de divertisment, el poate deveni un
instrument didactic dacă îi sunt asociate obiective pedagogice clare, dimensiunea educativă a
jocului fiind astfel rezultatul unei munci de transformare și formalizare.
În prezent, jocul pare să aibă o imagine favorabilă în didactica limbilor străine; o
multitudine de stagii de formare, de manuale, de culegeri de activități și de site-uri web sunt
construite în jurul său. Cu toate acestea, jocul rămâne relativ puțin cunoscut, lucrările teoretice
care îi sunt consacrate fiind mult prea rare și prea puțin accesibile în comparație cu cele care
prezintă modalități de exploatare a acestuia la clasă.
Jocurile, didactice sau nedidactice, prezintă în general trei tipuri de avantaje: motorii,
afective și cognitive. Jocul favorizează dezvoltarea motricității, a aptitudinilor sociale și de
muncă în echipă, a atenției, memoriei, logicii și a capacității de comunicare.
Jocurile pedagogice au cinci funcții: motivațională, organizatorică, cognitivă, didactică și
educativă (Siek-Piskozub, 1997). Funcția motivațională este legată de capacitatea activităților
ludice de a aduce plăcere și bună dispoziție în procesul de învățare, de a-l face mai atractiv și
deci mai eficient. Funcția organizatorică se traduce printr-o mai bună gestionare a timpului
elevului și al profesorului; diferitele tipuri de interacțiuni posibile în interiorul structurilor ludice,
îndeosebi munca în echipă, permit participarea activă a elevilor la propriul proces de învățare,
într-un cadru organizat și controlat prin reguli de joc. Funcția cognitivă se referă la faptul ca
activitățile ludice îi dau profesorului ocazia de a adopta un rol de observator și astfel de a-și
cunoaște elevii mai bine. Jocurile au o importantă funcție didactică în sensul că dezvoltă
capacități foarte solicitate în procesul școlar de învățare: inteligența, observația, spiritul critic,
facultățile de sinteză și de analiză, capacitatea de exprimare etc. În sfârșit, funcția educativă se
referă la faptul că activitățile ludice permit formarea unor norme de conduită.
Activitățile ludice oferă avantaje valoroase în învățarea limbilor străine. Datorită
flexibilității, bogăției conținuturilor și mecanismelor sale precum și varietății aptitudinilor pe care
le activează, jocul permite abordarea diferitelor domenii ale limbii și oferă mijloace de exersare
a competențelor de comunicare atât la nivel scris cât și la nivel oral. Activitățile ludice pot
răspunde unor obiective foarte diverse și se pot adapta mai multor niveluri și situații
pedagogice.
Jocul poate fi exploatat în diferitele etape ale desfășurării unei unități de învățare, este
un mijloc excelent pentru aplicarea și fixarea noilor achiziții și poate fi utilizat cu succes în faza
de rezolvare de noi probleme. Jocul reprezintă un instrument ideal pentru formarea
competenței de comunicare, dezvoltând capacitatea elevilor de a se descurca în diferitele
situații de comunicare ale vieții cotidiene, permite exersarea elementelor de comunicare
nonverbală și dinamizează interacțiunea între elevi. Jocul conferă activităților de comunicare
un caracter autentic accentuat și creează contexte de învățare în care elevii devin actori având
ocazia să experimenteze nu doar să studieze limba.
Așa cum am vazut mai sus, jocul prezintă multiple avantaje, însă acestea nu sunt
garantate, succesul unei activități ludice fiind determinat în mare măsură de condițiile concrete
ale utilizării sale la clasă. Dificultățile asociate utilizării activităților ludice la ora de limbă străină
sunt în principal consecința caracterului nonconvențional al acestei metode didactice și pot fi
împărțite în trei mari categorii: dificultăți asociate contextului pedagogic, dificultăți determinate
de schimbarea statutului participanților și dificultăți legate de aspecte de ordin tehnic (Silva,
2008).
În ciuda numeroaselor sale beneficii, jocul este relativ puțin folosit în mediul școlar din
cauza obstacolelor generate de decalajul dintre învățământul tradițional și contextul pedagogic
150