Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 96

Opus căpitanului Beatty, Faber, un fost profesor de engleză, este conştient de efectul dezastruos
pe care îl are lipsa literaturii în rândul populaţiei, dar care este prea temător pentru a face ceva. El
îl învaţă pe Montag valoarea cărţilor pe care le arde, citindu-i pasaje printr-un dispozitiv introdus
în ureche, îi explică felul în care cărţile, prin natura lor ambiguă şi confuză, sunt o încercare de a
explica natura umană, şi există pentru a sublinia greşelile umanităţii, în tentativa de a crea o lume
mai bună. Faber menţionează faptul că publicul a încetat singur să citească, iar pompierii nu sunt
decât un alt spectacol, într-o lume suprasaturată de distracţii.
Pe măsură ce Montag este afectat din ce în ce mai mult de cele observate, focul distruge cărţile şi
totodată dezvăluie perversităţile viitorului sumbru – precum Câinele Mecanic, un robot nici viu,
nici mort, un vânător de neoprit în slujba pompierilor, care, prin natura sa nu tocmai vie, apare ca
o variantă sinistră a păsării pheonix, o culminare a tehnologiei corupte ce trebuie purificată prin
foc. Pasărea phoenix care, periodic, se aruncă în foc, renăscând din propria cenuşă, apare
succesiv ca simbol al perpetuării valorilor literare, şi nu în ultimul rând, al întregii umanităţi, care
insistă, prosteşte, să se autodistrugă pentru a renaşte.
Cărţile, la fel ca ecranele televizoarelor, servesc drept oglinzi, numai că ultimele înfăţişează numai
lucruri plăcute, pe când primele pot să surprindă şi unele amănunte mai puţin acceptabile. Doar
când aparatele sunt stinse, Montag poate să se reflecte în ecranele uriaşe. Dar simbolul apare şi la
un alt nivel, cel al personajelor. Fiecare erou are alter-ego-ul de cealaltă parte a baricadei: pe de-o
parte, Clarisse, care preferă plimbările lungi, visătoare, versus Mildred, nevasta sedentară, care
preferă să uite de sine între ecranele imense; pe de altă parte, Faber, profesorul ascuns, care se
împotriveşte dispariţiei cărţilor, dar nu face nimic în privinţa asta, versus Beatty, arogantul
căpitan al pompierilor, care citează autorii pe care i-a ars. Montag este prins între cele două lumi –
cea a maselor ignorante şi cea a intelectualilor izgoniţi – iar evoluţia sa se oglindeşte în
succesiunea personajelor pe care le întâlneşte. Clarificarea acestei evoluţii se concretizează spre
finalul cărţii, când Montag pluteşte pe un râu, în încercarea de a scăpa, şi reflectă, calm, la viaţa sa
de până atunci. Apa este aici o metaforă pentru oglindă, pentru reflecţie şi totodată pentru o
purificare calmă, non-distructivă, care conduce, în final, la renaşterea civilizaţiei.
86