Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 91

Lavinia Toader
„Jocul cu mărgele de sticlă”
de Hermann Hesse
Hermann Hesse a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1946. Printre cărțile sale cele mai
cunoscute se află „Jocul cu mărgele de sticlă”, carte în care, pe lângă expresivitatea aproape academică,
autorul oferă cititorilor senzația unei povestiri oarecum indescifrabile. Scriitorul german ne oferă
puzderia de sensuri care izvorăsc din Unicul Sens, parcă dorind să ne asigure, odată in plus, de faptul că
Adevărul nu poate fi decât unul singur, indivizibil și de nerăstălmăcit.
Având în centrul ei biografia lui Josef Knecht, maestrul jocului cu mărgelele de sticlă, cartea ne introduce
în Castalia, o lume în afara lumii. Castalia se conturează ca un  uriaș templu al culturii, un loc în care
viețuiesc aproape exclusiv intelectuali, locul în care cunoașterea, în multiplele ei forme pare a reprezenta
unicul scop. Mai mult însă, Castalia este și  patria jocului cu mărgelele de sticlă. Schițat doar vag de autor,
jocul cu mărgelele de sticlă este in esență o sinteză între arte, reprezentând și unica formă prin care se
poate realiza trecerea de la o artă la alta. Devenit încă din tinerețe elev al unei școli de elită, Josef Knecht
se adaptează fără dificultăți legilor care guvernează Castalia. Parcurge toate treptele ierarhice, ajungând
în final să dețină funcția supremă, aceea de magister ludi, de maestru al jocului cu mărgelele de sticlă.
Ajuns însă în acest punct, Josef constată că imensul tărâm al Castaliei este totuși ciudat de limitat. Dar
părăsind Castalia, Knecht face pasul către o lume în care bătrânețea și moartea nu fac diferența între
intelectuali și săraci cu duhul.
Cartea este completată de poeziile lui Knecht și de cele trei biografii fictive, scrise de acesta in timpul
studiilor în Castalia. În esență, toate biografiile gravitează în jurul aceleiași idei: incapacitatea omului de
a-și înșela destinul.
81