Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 89

Nejnic Ana
„Călătoriile lui Gulliver”
de Jonathan Swift
Călătoriile lui Gulliver este un roman în patru
părți, capodoperă a scriitorului anglo-irlandez
Jonathan Swift (pseudonimul Dr. Lemuel
Gulliver),  în care fantezia autorului se împletește
cu o aspră satiră socială. Editorul cărții a publicat
prima ediție în 1726, cu numeroase modificări
aduse textului original, temându-se că anumiți
cititori ar fi fost ofensați de unele pasaje ale
povestirii. O versiune integrală apare în anul
1735. Opera este pe nedrept considerată de unii,
chiar și în zilele noastre, drept „literatură pentru
copii”, în realitate este vorba de una din cele mai
semnificative creații ale literaturii engleze din
perioada de început a iluminismului european.
Cartea se deschide cu un preambul în care Gulliver se prezintă, cum era obiceiul în scrierile epocii, și face o
expunere a vieții sale și a călătoriilor făcute până atunci. În prima călătorie, Gulliver este aruncat de valuri în
stare de inconștiență, ca singur supraviețuitor al unui naufragiu, pe țărmul unei insule. Când își revine,
constată că este prizonier al unei rase de oameni înalți de cca. 15 cm, locuitori ai unor insule vecine Lilliput și
Blefuscu (alegoric, Anglia și Franta), divizați până la lupte fratricide din cauza unei îndelungate controverse de
nerezolvat asupra modului celui mai nimerit de a sparge ouăle: să se înceapă de la partea mai largă sau de la
cea mai ascuțită (aluzie la disputele religioase dintre anglicani și catolici).
După ce-și exprimă intențiile pașnice și jură credință împăratului liliputanilor, Gulliver este primit la Curte
(descrisă după modelul celei a regelui George I al Angliei) și are ocazia să observe obiceiurile și moravurile
locale. Dacă la început eroului i se par toate neobișnuite, cititorul constată foarte curând că Lilliput este, de
fapt, o Anglie în miniatură, iar rânduielile liliputane sunt cele engleze, prezentate însă până la limita extremă
a absurdității. Autorul ridiculizează rivalitatea dintre purtătorii de pantofi cu „tocuri înalte” și cei cu „tocuri
joase” (aluzie la partidele Whig și Tory), intrigile de la curte, corupția și capriciile împăratului, mai înalt doar
cu o unghie decât supușii săi, care își spune cu mândrie „stăpânul universului”, al cărui cap atinge cerul. Deși
îi ajută pe liliputani să-i învingă pe locuitorii din Blefuscu, blocându-le flota în port cu o singură mână, Gulliver
nu este de acord ca poporul vecin să fie adus în stare de sclavie. După o serie de peripeții, găsirea unei șalupe
de dimensiuni normale îi dă posibilitatea să se întoarcă acasă.
În țara uriașilor din Brobdingnag, Gulliver face cunoștință cu un alt mod de viață. Locuitorii nu numai că sunt
mai mari de statură (cca. 22 m) decât liliputanii, dar îi întrec pe aceștia și prin puterea rațiunii. Monarhia de
aici este o formă de guvernământ ideală, luminată. Regele acestei țări este înțelept și drept. Legile asigură 
79