Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 86

Adaugă puțin cAvând ca punct de plecare viața marilor personalități din domeniul științei, medicinei și
filosofiei și concentrându-și atenția asupra problemelor interioare și disperărilor omenești, Yalom
recreează atmosfera Vienei la sfarsit de secol, purtându-și cititorul pe aripile unei epoci demult apuse,
dar care încă mai păstrează, secole mai tărziu, acea disperare și eternă dorință de cunoaștere a sinelui
caracteristică omului care vrea să își depășească condiția morală și să găsească libertatea și
răspunsurile de care are nevoie pentru a fi el insusi. Iar în acest debut scriitoricesc al psihanalistului
Yalom tocmai despre asta este vorba: cum să identificăm neliniștile și  inevitabilele tulburari interioare
care ne împiedică să fim noi înșine, cum să înfruntăm presiunea socială care ne îndepărtează de la
adevăratul nostru scop în viață, goana nebună de a supraviețui fără a a simți, uitând de dorințele și
idealurile noastre, urmând tipare, trăind pentru alții, renunțând la plăcerile noastre, ajungând să ne
rătăcim în noi înșine.
„ Spiritul unui om este construit din opțiunile sale. ”
În 1882 Breuer era singurul diagonstician din Viena și chiar din întreaga Europă capabil să trateze
insteria și alte boli mentale sau fizice grave. Într-o zi, pe când se afla în frumoasa Veneție, bucurându-se
de timpul său liber, este asaltat de o tânără necunoscută, fermecătoarea Lou Salome care, prin
impulsivitatea, spontaneitatea, erotismul și nonconformismul de care dă dovadă, aproape îi impune
mai bătrânului medic să accepte să trateze un foarte complicat caz de boală a unui fost prieten – cazul
viitorului filozof Nietzsche, pe atunci practic necunoscut și ținut în umbră de către demonii ce îl
măcinau în fiecare clipa a existentei sale. Intrigat de situația aceasta, Breuer acceptă cazul, nedându-și
seama că acesta va constitui o adevărată provocare, cu atât mai mult cu cât pacientul său nu vrea să fie
tratat, având convingerea că „adevărul este o greșeala față de care nu putem trăi! Că dușmanii
adevărului nu sunt minciunile, ci convingerile! Că răsplata ultimă a celui mort este că nu va mai muri! Că
medicii nu au nici un drept să deposedeze un om de moartea sa!”
Cu ajutorul discipolului său, binecunoscutul Freud, și invocând ca și pretext propriile sale disperări –
obsesia pentru frumoasa pacientă labilă psihic Anna O., teama de antisemitism, insomniile și
depărtarea inexplicabilă față de soție și copii, Breuer pune la cale un tertip prin care îi cere lui Nietzsche
să îi fie mentor, sperând astfel că destăinuirea propriilor nefericiri îl vor face pe încăpățânatul filozof să
dea glas problemelor cu care se confruntă, reușind în acest fel să îi trateze boliile sufletești și trupești
(care sunt de fapt extensii ale primelor menționate). Însă cu cât ajung să se cunoască mai bine prin
intermediul experimentului conversațional, cu atât își dau seama că ambii se confruntă cu aceleași
probleme și sunt mai asemănători decât credeau, învățând în același timp unul de la celălalt.
Obsesiile celor doi protagoniști, teama lor de disociere și neputința de a se elibera de anumiți factori
nocivi se întrepătrund și dau naștere unor discuții filozofice ce sunt purtate în cadrul unor ședințe
neconvenționale pe parcursul cărora doctorul (Breuer) ia locul pacientului (Nietzsche) și invers. Până
unde pot merge limitele psihicului uman și care este limita de demarcație între real și mesmerism,
dorință și obsesie, nebunie și normalitate?  Un răspuns ar fi că nu există o astfel de limită și în același
timp ea există și este suficient de pregnantă astfel încăt te poate bloca de o parte sau de cealaltă a
întregului. Cei doi pătrund adânc în existența umană, săpând în interiorul propriului sine și aducând la
suprafață presupuneri și teorii care cu greu pot fi acceptate. Întrebările generează alte întrebări, ca într-
un ciclu fără sfărșit, iar toate conceptele de viață ne sunt răsturnate și date peste cap cu măiestrie și
ușurință pe măsură ce parcurgem dialogurile cu caracter revelator dintre cei doi.
76