Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 84

,,Soluția lui Schopenhauer’’ eclipsează prin complexitatea celor două planuri propuse. Astfel, primul plan
conturează cărarea doctorului Hertzfeld spre înțelegerea lui Schopenhauer. Al doilea plan insistă pe
descrierea vieții lui Arthur Schopenhauer, care invităcititorul să pătrundă în propria aventurăa cunoașterii,
prin teoriile filozofului german.  Irvin D. Yalom prezintă realist evenimentele din viața lui Arthur, punând
accent pe momentele care i-au influențat alegerile. Decorul furtunos al gestației geniului – o căsătorie lipsită
de dragoste, o mamă înfricoșată și revoltată, un tată gelos și neliniștit și două călătorii dificile de-a lungul
unei Europe înfrigurate predestinau o copilărie unde fericirea era imposibilă. Tot ce putea să facă Arthur era
să ducă o viață eroică. În casa familiei Schopenhauer nu exista prea multă iubire – nici pentru tânărul
Scopenhauer, nici pentru sora lui mai mică, Adele, născută nouă ani mai târziu. Schopenhauer tatăl, copleșit
de gelozia nefondată și de disperare, s-a grăbit spre moarte, la doar șaisprezece ani de la nașterea fiului,
 folosind ca instrumente decisive fereastra și apele înghețate ale canalului din Hamburg. Ce se va întâmpla cu
tânărul Arthur? Arthur Scopenhauer avea să devină unul dintre cei mai înțelepți oameni care au trăit
vreodată. Dacă am putea anticipa faptul că uneori copiii pot părea niște prizonieri inocenți, condamnați nu la
moarte, ci la viață, doar că incapabili încă să perceapă implicațiile sentinței lor. Cu toate acestea, fiecare om
dorește să ajungă la bătrânețe... o perioadă a vieții despre care s-ar putea spune că ,, astăzi e rău, și cu fiecare
zi va fi și mai rău, până când cel mai mare rău se va întâmpla’’.
Copilul Arthur devine curând tânărul Schopenhauer și la vârsta de
șaptesprezece ani, lipsit de o educație serioasă rămâne șocat de
suferința vieții, exact ca și Buddha când a văzut boala, durerea,
bătrânețea și moartea. Astfel, decide să se desprindă de trandiția
familiei și să își definească singur drumul. Johanna a mai trăit încă
douăzeci șicinci de ani, dar mama și fiului nu s-au întâlnit niciodată
din cauză că Arthur a început să vadă în tatăl său un înger, iar în
mama sa, un diavol ca urmare a comportamentului libertin al
acesteia. Din aceste fapte, Schopenhauer definește la bătrânețe
căsătoria ca ,,o datorie contractată în tinerețe și plătită la
bătrânețe’’. Cartea dezvăluie profunzimea gândirii filozofului care
afirmă că ,,cel care vrea să fie totul nu poate să fie nimic’’. Își pune
amprenta într-un mod foarte crud, care il lasă pe cititor să mediteze
asupra condiției umane pe care o înglobează în baza acțiunilor –
dorință, satisfacere momentană, plictiseală, o altă dorință.  Dar
aceasta să fie esența banală? Ce putem face pentru schimbare?
Putem să avem un nou început al unei continuări?
Începutul:
,,Îmi amintesc că la una dintre ședințele noastre de terapie mi-ai
spus că viața este o afecțiune temporară, cu o soluție permanentă:
asta e Schopenhauer pur’’(Philip Slate).
,,Asta e, acesta e momentul, această zi- asta e ceea ce vreau!
Aceasta e vremea mea de aur, chiar acum. Vreau să rămân în
această clipă, să prind rădăcini aici pentru totdeauna’’. Nu, din
păcate, el crezuse întotdeauna că cea mai suculentă parte a vieții
încă nu a venit și tânjise mereu dupa viitor – timpul în care avea să
fie mai matur, mai deștept, mai mare, mai bogat. Apoi venise
schimbarea, momentul marii răsturnări, deziluzionarea bruscă și
cataclismică a viitorului și începutul tânjirii după ceea ce trecuse.
74