Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 60

Damian Oana-Ştefania
MITUL EMINESCU. LUCIAN BOIA,
„EMINESCU, ROMÂNUL
ABSOLUT”
Mihai Eminescu nu e perceput doar ca un foarte mare poet. A ajuns să fie mai mult, mult mai mult decât atât. Ni
se înfăţişează, la cota lui cea mai înaltă, ca exponent suprem al românismului. În ce mă priveşte, am revăzut,
printr-o cercetare proprie, toate fazele esenţiale ale transfigurării mitice a poetului. Volumul la care se  referă
Lucian Boia nu e decât tangențial o carte despre Eminescu, este mai curând „o privire asupra reprezentărilor
poetului, un tablou sistematic al mitologiei eminesciene”. Dacă în zilele noastre suntem liberi în judecăţi şi am
ajuns să acceptăm, în materie artistică sau literară, orice regulă sau orice lipsă de regulă, Eminescu este, însă,
excepția, după cum arată renumitul critic: un mare încăpăţânat. El are multe de spus şi nu vrea să renunţe la
nimic. Refuzând să sacrifice ceva din preaplinul de idei, se împiedică de limbă, de rimă şi de reguli, pe care le
stâlceşte fără prea multe scrupule. Eminescu îşi cizelează versurile la nesfârşit. De aceea publică atât de puţin,
mai mult nu publică decât publică. Unele poezii sunt refăcute în zeci de variante succesive. Este un
perfecţionist.
Un personaj este mitificat atunci când o comunitate se oglindeşte in el, se recunoaşte in el, apelează la el ca la
un spirit călăuzitor. Geneza oricărui mit presupune o emoţie împărtăşită. Mai întâi, fireşte, poezia, poezia
eminesciană a anilor ultimi, limpede şi armonioasă. Inteligibilitatea şi muzicalitatea au fost factori decisivi,
Eminescu a reuşit performanţa de a face poezie înaltă în termini accesibili, abordând temele fundamentale într-
un limbaj seducător şi pe înţelesul oricui. Poeziei de dragoste îi datorează Eminescu în cea mai mare măsură
deschiderea spre un public larg. Și îndeosebi romanței.
Acum intervine al doilea ingredient al mitului: accidentul biografic. Eminescu înnebunește.,,Nebunie", desigur, e
un termen care ține de vorbirea curentă, dar oricare ar fi diagnosticul corect al bolii și cauzele acesteia, cert este
că poetul a suferit o brutală prăbușire psihică și intelectuală.
Opera e, în orice caz, încheiată. Eminescu își supraviețuiește sieși. E ca un ,,mort viu" care rătăcește printre
contemporani. Pentru I. L. Caragiale, îmbolnăvirea poetului a fost momentul declanșator al receptării masive a
operei. „Mai înainte, câți îl știau că există?! Foarte puțini. De-acu-ncolo, țin-te popularitate!”.
50