Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 58

  Agache Andrei
LISTA LUI MANOLESCU
„Canonul
se
face, nu

se
discut ă !”
        Nicolae Manolescu a devenit principala instanță postbelică prin dozajul subtil de
personalitate și respectul față de textul analizat și destinatarul acestuia. Cronicile sale
literare au avut un asemenea impact, au căpătat asemenea autoritate simbolic[, încât au
devenit adevărate „mituri”. Astfel, analizele și judecățile sale de valoare au intrat în
„folclorul” critic și didactic.
Criticul observă, cu privire la istoria canonului, o „lipsă aproape completă de tradiție la
noi” și presupune că prima evocare a noțiunii de „canon” a fost aceea a lui Virgil Nemoianu
în paginile „României Literare”, articolul numindu-se „Bătălia canonică”. Manolescu
susține că „evoluția însăși a literaturii se face prin schimbări de paradigme”. Dacă se
dorește o minimă rigoare cu privire la canon, este necesară o schiță a evoluției acestuia.
Criticul afirmă că nu este greu de făcut acest lucru, fiind doar „un secol și jumătate de
literatură în înțelesul nostru”...
       Primul canon a apărut în perioada pașoptistă, fiind scris de Mihail Kogălniceanu și
găsindu-se în celebra „Introducție” la „Dacia literară”, din anul 1848, acesta dominând
literatura până la contestarea sa de către societatea „Junimea”, în publicația „Convorbiri
literare”. „A doua bătălie canonică” a avut loc, prima ar fi fost cea din anii 1830 – 1840,
care a adus în discuție programul național și romantic. „A treia bătălie canonică” care are
loc imediat după primul Răboi Mondial și impune canonul modernist. Între 1949 și 1960,
prolecultismul a fost „aria oficială”, dar acesta nu poate fi capabil de canonizare , ci de o
„canoniadă” pseudoliterară.
48