Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 44

Creează în 1907 prima versiune a „Sărutului”,
temă pe care o va relua sub diferite forme
până în 1940, culminând cu „Poarta
Sărutului”. În 1907, închiriază un atelier în
Rue de Montparnasse și intră în contact cu
avangarda artistică pariziană, împrietenindu-
se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger,
Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A
început lucrul la „Rugăciunea”, o comandă
pentru un monument funerar. În 1909 revine
pentru scurt timp în România și participă la
„Expoziția oficială de pictură, sculptură și
arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de
Spiru Haret acordă premiul II lui Brâncuși.
Până în 1914, participă cu regularitate la
expoziții colective din Paris și București,
inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza
adormită și „Domnișoara Pogany”.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima
Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu
un cadru și o atmosferă românească. Muzeul
Național de Artă Modernă din Paris are un
număr important de lucrări ale lui Brâncuși,
lăsate prin testament moștenire României,
dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună
cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul
guvernului comunist al României anilor 1950
de a accepta lucrările lui Brâncuși după
moartea sculptorului. În secolul al XX-lea
Constantin Brâncuşi foloseşte motivul
Leastviţei (Scara Raiului) pentru sculptarea
„Coloanei Infinitului” de la Târgu Jiu. În anul
1957, Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul
Teofil, preot la biserica ortodoxă, să se
spovedească și să se împărtășească, apoi îi
mărturisește că moare „cu inima tristă pentru
că nu mă pot întoarce în țara mea”.
34