Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 41

Macedonski, la a cărui reconsiderare medita
Călinescu, nu era încă reeditat (ediția Vianu
apare începând din 1939 și se va încheia abia în
1946). Cât despre exaurientele monografii, ele
erau în 1936 ca și inexistente. Scrisese Călinescu
despre Eminescu, nu însă și despre Creangă,
unde ne aflam tot la etapa Jean Boutière. Făcând
cam din 1927 critică curentă, Călinescu era
pregătit să scrie mai repede o istorie a literaturii
române de la Macedonski încoace, să înceapă cu
al doilea volum, după cum se gândește un
moment. Nu va proceda însă așa, probabil între
altele spre a nu repeta pe E. Lovinescu. Vedem
acest lucru din următoarea scrisoare către Al.
Rosetti din 1 decembrie 1936 prin care îi cere
cărți privitoare la perioada veche a literaturii
române, Scrisorile de la Bistrița, Revista istorică
română, aceasta spre a se scuti de ,,fișologie" și
a cerceta ,,mai bine pentru ist. lit. rom. pe
istoriografii moderni".
Peste o lună și ceva, la 4 ianuarie 1937, G.
Călinescu anunță pe Rosetti nu numai că începuse
lucrul, dar că avansase mult. ,,Volumul I, vestea
el, îl dau la 1 martie. Lucrez mereu și cu zel. El
cuprinde ceea ce greșit s-a numit literatura veche
de la torna, fratre până la, aproximativ, Pitarul
Hristache” (60 de pagini în ediția din 1941). Și
scrisoarea continuă cu câteva întrebări, motivând
de ce a fost nevoie să pornească de la origini: ,,E
posibilă o literatură română fără Miron Costin
etc.? Dar e cu putință o literatură franceză și
italiană fără Joinville, fără Dino Compagni? Totul
e văzut din nou prin punctul de vedere actual
estetic, cu studierea limbii ca instrument de
expresie. Chestia neologismului, în treacăt, se
poate lumina urmărind, la fiecare, vechi forme azi
socotite franțuzisme. Dar esențial este că se pot
stabili tipurile de gândire literară pe provincii, că
se pot găsi bunăoară în Radu Popescu și în toți 
31
George
Călinescu