Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 40

Dimofte Maria Alexandra CANONICUL CĂLINESCU ȘI „ISTORIA LITERATURII ROMÂNE DE LA ORIGINI PÂNĂ ÎN PREZENT "Istoria este podul dintre Prezent şi Trecut."                                                                                                      - Mihai Cucereavii George Călinescu vorbește pentru prima oară despre proiectul unei „Istorii a literaturii române” este pe data de 23 octombrie 1936, când este publicată a doua ediție. Era după o călătorie la Napoli, în Italia, cu o lună înainte de examenul de doctorat în litere la Iași, unde, peste un an, va deveni conferențiar de estetică și critică literară.  La această dată, G. Călinescu scrie profesorului Al. Rosetti, director al Editurii Fundației Regale pentru Literatură și Artă: ,,Poți să treci în buget Ist. lit., chiar 2 volume. Dacă voi începe cu vol. 1, asta încă nu știu. Sondez materialul (cu frenezie!) din toate părțile, ca să am o priveliște de sus și să scot un principiu de diviziune mai rezonabil decât acela Iorga-Adamescu (doi bărbați de seamă). Apoi, când se va apropia termenul redactării, mă voi lăsa în zbor asupra unei epoci mai puțin studiate, mai în stare să satisfacă la început curiozitatea cititorului, de pildă epoca Macedonski, a acelui Macedonski atât de disprețuit chiar și acum. Te previn că, fără să vreau să cad în exagerări, doresc să fac o Istorie critică a literaturii române, în care fiecare studiu să fie o monografie exaurientă, cu biografie vie ca „Viața lui Eminescu”, când e cazul, cu critică estetică a operei și critică istorică. Vom vorbi despre asta personal." Așadar, în octombrie 1936, G. Călinescu era în căutarea unui criteriu de expunere a istoriei literaturii române mai potrivit decât cel cultural, folosit de Nicolae Iorga în sinteza sa din 1901- 1934 și de Gh. Adamescu în compendiul său din 1913, ajuns după primul război mondial la ediția a III-a. De observat că în 1936 nu apăruse încă Nicolae Cartojan, „Istoria literaturii române vechi”. Exista pentru literatura modernă Ovid Densușianu, iar pentru cea contemporană, E. Lovinescu. Dintre toți, numai Lovinescu utilizase criteriul estetic scriind o istorie critică a fenomenului literar contemporan românesc de la 1900 până în 1928, de fapt doar un tablou.  30