Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 30

Acțiunea romanului este plasată în anul 1830, în perioada reformei, iar protagoniștii, Dorothea
Brooke și Lydgate sunt resemnați și excluși social. Lydgate decide să plece din Middlemarch, iar
Dorothea se căsătorește inițial cu Casaubon, apoi cu Ladislaw.
,,Tehnica stranietății tolstoiene, combinată cu tonalitatea lui specifică, îi creează cititorului
convingerea că Tolstoi îl ajută să vadă totul ca și prima oară și, în același timp, ca și cum ar fi văzut
deja totul. Pare greu de crezut că te poți simți și înstrăinat și acasă, dar aceasta este atmosfera
unică a lui Tolstoi” (BLOOM, 1998 : 266). Hagi Murad este un erou (comparativ cu rivalii săi, Shamil
și Nicolae I) care conducea trupele caucaziene în lupta împotriva Imperiului Rus. Soarta lui însă e
hotărâtă de la bun început: el este înfrânt în 1851 și se predă, iar după 4 luni încearcă să fugă, dar
moare ,,într-o luptă disperată”. ,,Tolstoi nu putea uita  «Regele Lear», iar «Hagi Murad» ar putea fi,
în ciuda tendințelor shakespeariene, o critică a modului în care eroul tragic shakespearian lasă
libere forțe mai presus de înțelegerea umană” (BLOOM, 1998 : 271).
Una dintre cele mai importante lucrări ale lui Ibsen este ,,Hedda Gabler”, personajul eponim
avându-i ca precursori, în viziunea lui Bloom, pe Iago și Edmund. Pe de altă parte, Peer Gynt,
protagonistul piesei cu același nume, este un țăran norvegian ce a fost asociat de către Shaw cu
Don Quijote și Hamlet. ,,Aparențele sociale sunt doar o mască pentru conversiunea tragediei
shakespeariene și a fanteziei goetheene într-un nou tip de tragicomedie nordică, un poem
dramatic evident romantic în  «Brand» și  «Peer Gynt» și tot romantic, dar într-un mod mai subtil, în
 «Hedda Gabler» și  «Constructorul Solness»” (BLOOM, 1998 : 277). La Ibsen apare și figura trolului,
însă reprezentat nu în viziunea populară, carnavalescă, ci ca ,,adevărați demoni” (,,trolul este
simbolul originalității lui Ibsen, semnul distinctiv al spiritului său”).
Reprezentanții Epocii Haotice sunt: Freud; Proust; Joyce; Woolf; Kafka; Borges, Neruda și Pessoa;
Beckett. 
,,Shakespeare l-a obsedat pe Freud așa cum Freud ne obsedează pe majoritatea dintre noi; cu sau
fără voia lui, Freud îl cita (corect sau incorect) pe Shakespeare în conversație, în scrisori și în
propria literatură psihanalitică. Nu putem spune că Freud l-a iubit pe Shakespeare mai mult decât
pe Goethe sau Milton, dar nici nu mi se pare că ar putea fi considerat ambivalent în legătură cu
Shakespeare” (BLOOM, 1998 : 292). Bloom observă comparația lui Freud între Hamlet și ,,Moise” al
lui Michelangelo. De asemenea, Bloom remarcă (eronata) asociere făcută de psihanalist între
tragedia ,,Hamlet” și complexul lui Oedip. Se subliniază faptul că Freud ar fi vrut ca ,,Shakespeare
să nu fie Shakespeare”, acesta preluând multe dintre ipotezele ce susțin că Shakespeare nu a
existat cu adevărat, ci că altcineva se ascundea în spatele acestei ,,identități”. 
,,Proust are o galerie de portrete: Charlus, Swann, Albertine, Bloch, Bergotte, Cottard, Francoise,
Elstir, Gilberte, bunica Bathilde, Oriane Guermantes, Basin Guermantes, mama naratorului/Marcel,
Odette, Norpois, Morel, Saint-Loup, Madame Verdurin, marchiza de Villeparisis și, deasupra
tuturor, figura povestitorului și a sinelui său anterior, Marcel” (BLOOM, 1998 : 310).
20