Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 28

În centrul canonului literaturii franceze se află Montaigne, pentru eseistică și Moliere, pentru comediile sale. Bloom susține că eseurile lui Montaigne au statut aparte, putând fi puse alături de Biblie, Coran, operele lui Shakespeare și Dante. Aceste eseuri au constituit o importantă sursă de inspirație pentru Pascal, care deși nu îl recunoaște pe Montaigne ca model, e obsedat de scrierile acestuia. Demonstrația în jurul lui Alceste (protagonistul din Mizantropul-Moliere) arată vitalitatea piesei, ritmul și energia sa uluitoare. De altfel, piesa este o critică la adresa societății prin intermediul folosirii satirei. ,,«Paradisul pierdut» este unic datorită îmbinării de tragedie shakespeariană, epopee virgiliană și profeție biblică” (BLOOM, 1998 : 139). În viziunea lui Milton, Satan este prezentat ambivalent față de Dumnezeu, ca ambivalența lui Iago față de Othello, și a lui Hamlet ,,față de toți și de toate”. Dr. Samuel Johnson cultivă stilul aforistic, știind că ,,sinele este cel ce dă întotdeauna metode de lucru”. Johnson a început să scrie despre Shakespeare în 1765, dar a emis și judecăți false, de pildă că acesta era un autor de comedii și ar fi scris tragedii pentru ,,mai multă perfectiune”. Alte lucrări ale criticului sunt ,,Viețile poetilor” și ,,Viața lui Milton”. ,,Curtius îl consideră pe Goethe reprezentantul final și perfecționistul culturii literare ce începe cu Homer și Virgiliu și continuă cu Dante, Shakespeare, Cervantes, Milton și Racine. Doar un scriitor cu forța daimonică a lui Goethe ar fi putut concentra atât de multe influențe fără a cădea în perfecțiunea morții” (BLOOM, 1998 : 167). Partea I din Faust ne oferă un ,,Don Juan” alături de Margareta, pe care o aduce la distrugere. Partea a doua are o forță literară mult mai puternică: se prezintă aici coborârea la Mume, vederea Elenei, geneza și activitatea lui Homunculus, noaptea Valpurgiei și în final moartea lui Faust.  Epoca democratică îi are ca reprezentanți pe Wordsworth și Jane Austen, Walt Whitman, Emily Dickinson, Dickens și Eliot, Tolstoi, Ibsen. Wordsworth fusese inițial influențat de Shakespeare, dar la începutul secolului XIX începe să fie mai mult influențat de Milton. ,,Wordsworth a inventat poezia modernă la fel de sigur cum Petrarca a inaugurat poezia Renașterii. Există însă umbre planând chiar și asupra celor mai mari poeți. Petrarca era urmărit de umbra lui Dante, așa cum Wordsworth nu se putea despărți de Milton” (BLOOM, 1998 : 198). Poeziile analizate de Bloom sunt ,,Bătrânul cerșetor din Cumberland”, ,,Casa ruinată” și ,,Michael”.  18