Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 28
În centrul canonului literaturii franceze se află Montaigne, pentru
eseistică și Moliere, pentru comediile sale. Bloom susține că eseurile lui
Montaigne au statut aparte, putând fi puse alături de Biblie, Coran,
operele lui Shakespeare și Dante. Aceste eseuri au constituit o
importantă sursă de inspirație pentru Pascal, care deși nu îl recunoaște
pe Montaigne ca model, e obsedat de scrierile acestuia. Demonstrația în
jurul lui Alceste (protagonistul din Mizantropul-Moliere) arată vitalitatea
piesei, ritmul și energia sa uluitoare. De altfel, piesa este o critică la
adresa societății prin intermediul folosirii satirei.
,,«Paradisul pierdut» este unic datorită îmbinării de tragedie
shakespeariană, epopee virgiliană și profeție biblică” (BLOOM, 1998 :
139). În viziunea lui Milton, Satan este prezentat ambivalent față de
Dumnezeu, ca ambivalența lui Iago față de Othello, și a lui Hamlet ,,față
de toți și de toate”.
Dr. Samuel Johnson cultivă stilul aforistic, știind că ,,sinele este cel ce dă
întotdeauna metode de lucru”. Johnson a început să scrie despre
Shakespeare în 1765, dar a emis și judecăți false, de pildă că acesta era
un autor de comedii și ar fi scris tragedii pentru ,,mai multă
perfectiune”. Alte lucrări ale criticului sunt ,,Viețile poetilor” și ,,Viața lui
Milton”.
,,Curtius îl consideră pe Goethe reprezentantul final și perfecționistul
culturii literare ce începe cu Homer și Virgiliu și continuă cu Dante,
Shakespeare, Cervantes, Milton și Racine. Doar un scriitor cu forța
daimonică a lui Goethe ar fi putut concentra atât de multe influențe fără
a cădea în perfecțiunea morții” (BLOOM, 1998 : 167). Partea I din Faust
ne oferă un ,,Don Juan” alături de Margareta, pe care o aduce la
distrugere. Partea a doua are o forță literară mult mai puternică: se
prezintă aici coborârea la Mume, vederea Elenei, geneza și activitatea lui
Homunculus, noaptea Valpurgiei și în final moartea lui Faust.
Epoca democratică îi are ca reprezentanți pe Wordsworth și Jane
Austen, Walt Whitman, Emily Dickinson, Dickens și Eliot, Tolstoi, Ibsen.
Wordsworth fusese inițial influențat de Shakespeare, dar la începutul
secolului XIX începe să fie mai mult influențat de Milton. ,,Wordsworth a
inventat poezia modernă la fel de sigur cum Petrarca a inaugurat poezia
Renașterii. Există însă umbre planând chiar și asupra celor mai mari
poeți. Petrarca era urmărit de umbra lui Dante, așa cum Wordsworth nu
se putea despărți de Milton” (BLOOM, 1998 : 198). Poeziile analizate de
Bloom sunt ,,Bătrânul cerșetor din Cumberland”, ,,Casa ruinată” și
,,Michael”.
18