Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 20

înclină spre actualitate” (SELEJAN, 2007 : 430). Printre proza apărută în 1951, se numără: ,,Nicoară Potcoavă”
de Mihail Sadoveanu, ,,O alegere de pomină” de Ioan Dorin, ,,Spre șantier” de Ștefan Andrei, ,,Desfășurarea”
de Marin Preda (SELEJAN, 2008 : 55-56). 
În anul 1952, în presă s-a pus problema dramaturgiei. În 1954, exponenții temelor majore erau Sadoveanu,
Beniuc, Jebeleanu, Al. Jar. În anul 1955 și 1956 se remarcau în poezie Arghezi, A. E. Baconsky, Mihai Beniuc,
Dumitru Corbea, Virgil Teodorescu, Victor Tulbure, iar în proză Marin Preda, Petru Dumitriu, Titus Popovici și 
în critică Ov. S. Crohmălniceanu, S. Damian, Paul Georgescu. În anii
1957-1958, debutează Petre Stoica, Ion Gheorghe, Gheorghe Tomozei,
Doina Sălăjan, Tudor George (în poezie), Nicolae Țic, Dumitru Radu
Popescu și Florian Grecea (în proză).Vocile care se remarcă în plan
literar sunt: Al. Andrițoiu, Arghezi, A. E. Baconsky, Maria Banuș, M.
Beniuc, Radu Boureanu, Nina Cassian, Aurel Rău (în poezie), Eugen
Barbu, Geo Bogza, Petru Dumitriu, Francisc Munteanu, Titus Popovici (în
proză). Anul XV (de la 23 august 1944-1959) a adus numeroase articole
care sărbătoreau victoria socialismului și ilustrau performanțele
realismului socialist.
Tot în acest an Sadoveanu (important scriitor pentru regim) împlinea 80
de ani, fapt ce trebuia omagiat. Tabloul literar al anilor 1959-1960 se
compune din debutanți (Cezar Baltag, Ilie Constantin, Nichita Stănescu-
în poezie, și Fănuș Neagu, Vasile Rebreanu, Nicolae Velea-în proză), și
din scriitori consacrați, ce excelaseră în poezie, între care: Florin Mugur,
Gellu Naum, Miron Radu Paraschivescu, Gheorghe Tomozei - sau în
proză, între care: Eugen Barbu, Ion Băieșu, George Călinescu, Constantin
Chiriță, Corneliu Leu, Marin Preda, Zaharia Stancu.
III. Cenzura
De obicei, există patru motive pentru interdicție a cărților: politice,
religioase, sexuale și sociale. În regimul comunist, cenzura avea o
funcție de manipulare a cetățenilor, de control.  
În ,,Dare de seamă asupra Serviciului Controlul Cărții” (20 septembrie
1950) se afirmă că: ,,Organizat în baza Tratatului de Pace, în scopul de a
înlătura otrava tipărită de regimurile fasciste, Serviciul CONTROLUL 
CĂRȚII și-a lărgit treptat sfera de activitate, urmărind evoluția politică a țării și întărirea regimului de
democrație populară, trecând de la opera de defascizare propriu-zisă la aceea de înlăturare a materialului
răspândit de putreda cultură burgheză, barieră ideologică pe care clasa muncitoare trebuia s-o înlăture în
drumul său spre socialism.” (ANIC, CPT, d. 14/1950, f. 25, apud. COROBCA, 2014 : 59)
În regimul comunist a existat instituția cenzurii, care avea cele mai multe atribuții în domeniul controlului de
carte. Acest organism s-a numit în România Direcția generală a Presei și Tipăriturilor, constituit după modelul
sovietic ,,Glavlit”. Toți conducătorii cenzurii au fost comuniști de încredere. Serviciul ,,Autorizarea Cărții”
avea rolul de a stabili dacă o lucrare poate fi publicată sau nu.
10