Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 17

Alina Neculachi Comunismul și cele două canoane I. Context istoric La sfârșitul lunii februarie 1945, Andrei Vîșinski îi cere în mod imperativ regelui Mihai I formarea unui guvern condus de Petru Groza, ceea ce urmează să se întâmple la 6 martie. Noul guvern începe să ia o serie de măsuri opresive, iar regele Mihai, nemulțumit de situație, intră în grevă regală, sperând că nesemnarea actelor emise de guvern va duce la demisia acestuia. La 30 decembrie 1947, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Bodnăraș, aflați în audiență la rege, l-au forțat pe acesta să abdice. Astfel s-a produs schimbarea formei de organizare a statului, de la monarhie la republică.   În timpul ,,stalinismului” lui Dej, cultura a suferit modificări dramatice. Întreaga elită interbelică a fost înlăturată, unii dintre oamenii de cultură murind în închisorile comuniste. În școli și universități, profesorii calificați au fost înlocuiți cu cei care aveau o ,,origine sănatoasă”, adică proveneau din rândurile clasei muncitoare, chiar dacă aveau o pregătire insuficientă. Programele școlare au fost modificate, religia eliminată din învățământul public, limba rusă a devenit disciplină obligatorie, iar istoria a fost ,,rescrisă” pentru a evidenția atât existența luptei de clasă în fiecare epocă, cât și rolul slavilor în etnogeneza românească și a limbii slave în formarea limbii române. Publicațiile prestigioase au fost desființate sau supuse sistematic cenzurii.   Pe de altă parte, în timpul național-comunismului, Nicolae Ceaușescu a permis deschiderea spre cultura occidentală, accepta traducerea unor cărți din vestul Europei, participarea oamenilor de cultură la congrese internaționale, plecarea unor tineri la studii în străinătate, predarea în școli a limbilor engleză și germană; se poate vorbi astfel de o perioadă de ,,destindere” în cultura română în anii '60.  7