Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 117

Ușurelu Daniela
IDEALUL EDUCA Ț IONAL AL
LUMII CONTEMPORANE
Idealul educaţional reprezintă finalitatea educaţională de maximă generalitate; el defineşte „un model” sau
tipul de personalitate solicitat de condiţiile sociale ale unei etape istorice, pe care educaţia trebuie să-l
formeze în procesul desfăşurării ei. Specialiștii în educație spun că idealul educaţional are trei dimensiuni
(Nicola, I., 1996, pp. 157-158): dimensiunea socială – vizează tendinţa generală de dezvoltare a societăţii cu
trăsăturile ei definitorii (prin aceasta, idealul educaţional este o manifestare a idealului social),
dimensiunea psihologică – se referă la tipul de personalitate pe care societatea îl reclamă, respectiv la
configuraţia fundamentală de trăsături necesare pentru toţi sau majoritatea membrilor unei societăţi și
dimensiunea pedagogică, ce se referă la posibilităţile de care dispune activitatea educaţională pentru a
transpune în practică acest ideal.
Raportându-se la nivelurile de la care trebuie să se pornească în fixarea unui ideal educațional, acestea ar
putea fi, după unii autori (Nicolescu M.), determinarea socială, adică tipul și  esența societății modelul
dezvoltării ideale a personalității istorice este determinat, valorile fundamentale ale lumii contemporane
(democrația, umanismul, civismul, toleranța, respectarea drepturilor omului etc.) și tradițiile culturale,
valorile naționale intemeiate istoric.
Devenit un concept fundamental al pedagogiei și  sociologiei educației, prin idealul educațional este
reflectată conexiunea dintre realitatea socială și educațional-culturală, reflectându-se în el și devenirea
personalității și a societății, și a personalității dezirabile, cum definește L. Antoanesei idealul educațional.
 Legea învăţământului din societatea noastră prevede faptul că „idealul educaţional al şcolii româneşti
constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii
autonome şi creative” (Legea nr. 84, 1995, Bucureşti, 2000).
Idealul educațional determină scopurile educaţiei, ce reprezintă finalităţi macrostructurale cu un grad mai
mare de „obiectivare” într-un complex de acţiuni, la nivel de politică a educaţiei, orientând valoric formarea
și dezvoltarea personalităţii proiectate. Prin conţinutul său, scopul subordonează o gamă de obiective şi
vizează finalitatea unui complex de acţiuni educaţionale determinate. După Dan Potolea, scopurile
reprezintă rezultate ce se aşteaptă să se realizeze în diferite niveluri şi tipuri de şcolarizare.
Obiectivele educaţiei reprezintă categoria de finalităţi pedagogice microstructurale, cu grad mai mare de
concreteţe, care asigură orientarea activităţii la nivelul procesului de învăţământ. Ele anticipează
transformările ce urmează a se produce în cadrul unui demers de predare-învăţare-evaluare. Sistemul de
referinţă este, în acest caz, personalitatea elevului pusă în relaţie cu diferite conţinuturi educaţionale (sau
discipline de învăţământ). Obiectivele sunt definite, de obicei, la nivelul programelor şcolare (obiective-
cadru şi obiective de referinţă), apoi prin operaţionalizarea realizată de către fiecare educator (obiective
concrete, operaţionale).

107