Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 11

Popa Andra
MODELUL CULTURAL ATENIAN
Vechii greci s-au preocupat îndeaproape de problemele moralei și politicii, războiului și artei. Politicul și
războiul, aflându-se în prim-planul  atenției lor, s-au cristalizat de timpuriu în modele de educație a tinerelor
generații spre a se asigura de funcționarea normală a cetății. În Epoca homerică, dinaintea constituirii
polisurilor clasice, educația îmbrăca forme tradiționale, militare și religioase. Treptat, influența legăturilor de
sânge s-a redus și, odată cu diversificarea preocupărilor politice și juridice, orizontul educațional s-a lărgit
considerabil, fără ca respectul față de strămoși, eroi și zei să fie, însă, vreodată abandonat. În special la Atena,
individul avea o libertate de alegere și exprimare mult mai mare.
Cetatea Atena făcea din educație o armă redutabilă pentru formarea unui cetățean complet, cu o construcție
fizică și intelectuală armonioasă, capabil să fie luptător, administrator al treburilor publice, gânditor,
comerciant, artist etc.; nu înseamnă însă că atenienii ignorau pregătirea militară sau dezvoltarea aptitudinilor
sportive, a forței fizice, unită, desigur, cu „ascuțimea minții”.
Educația se aplica diferențiat. Băieții își începeau educația la 8 ani, sub supravegherea pedagogilor. De fete se
îngrijeau mamele lor. Exercițiile fizice ale băieților se desfășurau în palestre și constau din antrenamente și
probe de luptă, alergare, sărituri în lungime, aruncarea discului și a suliței (pentatlon). Pe lângă exercițiile
fizice, se cultiva simțul muzical, pentru ca, până la 14 ani, copiii să deprindă cititul, scrisul, socotitul și
gramatica.
Efebia, un fel de școală militară, asigura pregătirea tinerilor cu vârste cuprinse între 18–20 ani și dura doi ani.
Primul an, tânărul efeb îl petrecea în cantonament, practicând intens exerciții gimnastice și sporturi și
antrenandu-se în gimnazii la mânuirea armelor. Tânărul era tuns scurt, purta o pălărie cu boruri largi și
îmbrăca o hlamidă, mantaua militară. În anul al doilea, după ce i se încredințau armele (scutul și lancea) era
trimis într-una din garnizoanele fortărețe unde continua instrucția militară.  In timpul efebiei, ținerii primeau și
o soldă, iar la sfârșitul serviciului militar, statul le  dăruia scutul și lancea. Din acel moment, tânărul devenea
cetățean cu drepturi depline al Atenei, având drept de vot și participând la adunări. Sistemul s-a păstrat până
târziu, fiind preluat și de romani și fiind apoi reluat în perioada Renașterii.
1