Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 108

Alina Neculachi
MITUL FAUSTIC ÎN
CONCEPȚIA LUI GOETHE
Cu o valoare recunoscută și apreciată superlativ (,,Prin bogăția
conținutului și lărgimea orizontului său, o singură altă operă mai veche
îi poate sta alături, «Divina comedie» a lui Dante Alighieri”- VIANU, 1972
: 579), ,,Faust” înfățișează pierderea sinelui în încercarea de depășire a
condiției impuse prin statutul existențial uman.  
,,Faust” este o tragedie în două părți a cărei geneză a durat
aproximativ șaizeci de ani: ,,Urfaust” a fost început în 1772, iar varianta
finală a operei Faust a apărut în 1832. Goethe reinterpretează mitul
faustic, preluând vechea legendă germană din 1587 despre Johan
Georg Faust, care face un pact cu diavolul pentru cunoștiințe și plăceri
nelimitate. Personajul lui Goethe, însă, este un intelectual nemulțumit
de cât îi pot oferi științele ,,lumești” (,,Am studiat cu râvnă, ah, filozofia
/ Din scoarță-n scoarță, dreptul, medicina, / Și din păcate chiar
teologia , Arzând de zel” -GOETHE, 2017 : 35), care decide să consulte
forțele oculte pentru a deveni un inițiat în noi sensuri, ezoterice, la care
nu poate ajunge pe cale ,,creștină” (,,Și nici de iad și nici de dracul
teamă nu mi-e / (...) / Nu am nici bunuri, nici argint,/Nici cinste și nici
slavă pe
 pământ. / Un câne n-ar putea să mai trăiasc-așa”- GOETHE, 2017 : 35). După primul ritual magic și dialogul cu
Wagner, Mefistofel își face apariția în chip de câine în camera lui Faust, dar luând alte forme pe parcursul
discuției cu acesta. Este momentul semnării pactului: Mefistofel spune că: ,,Mă leg să te slujesc aici, să nu
cunosc / Popas, dorințele-împlinindu-ți. / De-ar fi însă și dincolo să ne-ntâlnim, / Să faci la fel, suflarea
ostoindu-ți”- GOETHE, 2017 : 79 (e de remarcat că în varianta lui Goethe, Mefistofel devine slujitorul lui Faust
pentru toată viața, spre deosebire de varianta lui Marlowe, unde e vorba de numai 24 de ani).  
Acum este stabilită și condiția ce duce la finalizarea prevederilor și duratei pactului - mulțumirea sufletească
a protagonistului, acesta spunând: ,,Clipei de voi zice: / Rămâi, că ești atâta de frumoasă!- / Îngăduit îți e
atunci în lanțuri să mă fereci. / Atuncea moartea bată-n turn din acioaia zgomoasă, / Atunci scăpat de slujbă
ești, cum se cuvine. / Atuncea ornicul să stea, arătătorul cadă, / Oprit să fie timpul pentru mine!" (GOETHE,
2017 : 80). Vasile Voia (VOIA, 2008 : 205), parafrazând ideile lui Ernst Bloch, subliniază că acest pariu ce ar
implica o dorință a personajului de a opri timpul ilustrează de fapt o utopie personală, personajul
neimaginându-și că ar putea trăi absolutul.
Ca în orice angajament, Mefistofel cere și o ,,mărturie scrisă”: ,,Orice foiță e de-ajuns. / Și iscălești c-un strop
de sânge.” ; ,,E sângele un suc de tot aparte” (GOETHE, 2017 : 81). Odată pactul făcut, Faust și Mefistofel
pleacă la ,,Pivnița lui Auerbach, la Lipsca” (GOETHE, 2017 : 93), unde îi șochează pe petrecăreți cu faptele lor
ieșite din comun, apoi în ,,Bucătăria Vrăjitorească” (GOETHE, 2017 : 104), unde vrăjitoarele îi oferă o băutură 
98