Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3

MIRCEA CĂRTĂRESCU ÎN CANONUL ŞCOLAR CINE UR ĂȘ TE, SE UR ĂȘ TE PE SINE! Mircea Cărtărescu s-a născut pe data de 1 iunie 1956, în București. Despre copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”. Face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat „Cenaclul de Luni” condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul "Visul chimeric", reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la Editura Humanitas, de asemenea reeditată. Mircea Cărtărescu este considerat un teoretician important al postmodernismului românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate. Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică, dar și un periplu prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce, în capitolul intitulat Boii soarelui din romanul Ulise. Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu. Însă nu toți scriitorii și criticii contemporani apreciază felul în care a fost scris Levantul. Criticul Virgil Diaconu, în revista Actualitatea literară, consideră că: „Volumul Levantul se naște prin imitarea poeziei poeților predecesori, români sau străini, pe care Mircea Cărtărescu i-a citit cu intenția expresă de a extrage din ei propria poezie”. Unele dintre cele mai importante lucrări de proză ale lui Mircea Cărtărescu includ Visul, (Cartea Românească, București, 1989 - Premiul Academiei române pe 1989), Nostalgia (ediție integrală a cărții Visul, Editura Humanitas, București, 1993) și trilogia Orbitor Romanul REM redă din persepctiva naratorului o lume a viselor, lumea în care visul în vis devine realitate. Este magnific această contopire realizata de autor între vis-viaţă şi realitate-joc. Pană la urmă, doreşte să dezvăluie codul care alcătuieşte visul, visul frumos, romantic, plin de jocuri nevinovate, inocenţa copilăriei şi iubirea uşoară dar dură a vârstei timpurii. Rem-ul e, într-un fel, ca floarea de rouă-cerului, un soi de capcane întinsă pretutindeni şi totodată cu o răbdare infinită, un loc de trecere care aşteapta ani în şir să fie descoperit şi apoi alţi ani în şir până să ajungă la el singura fiinţă care-l poate străbate....„REM” are valoarea unui adevăr absolut, prin el se oferă chintesenţa adevărurilor universale. În nuvelă este reprezentat un proces iniţiatic şi cea aleasă pentru a parcurge acest drum este Svetlana, personajul principal al operei. De altfel, nuvela nu are ca temă doar jocul, ci poate fi considerată un text creat în spiritul jocului, prin îmbinarea categoriilor narative. Scriitorul îşi dovedeşte calitatea de prozator postmodern, prin jocul „de-a literatura”, prin deconspirarea procedeelor şi tehnicilor literare. 96

Revista PP Paradigmele Postmodernitatii 3 | Page 106