Revista Orizonturi Literare septembrie 2014 | Page 29

15

În Scrisoare, poetul îşi regretă propria naştere, ce coincide cu o ,,aruncare” în lumina lipsită de atributele ei originare: ,,De ce m-ai trimis în lumină, Mamă/ de ce m-ai trimis?”. Poetul gândeşte viaţa ca o lumină menită stingerii, un prag al trecerii spre moarte, primită cu resemnare absolută. Dorind să umble mut printre semeni, să iasă ,,în cale cu ochii închişi”, poetul constată inutilitatea cuvintelor: ,,amare foarte sunt toate cuvintele”, preferând o explorare a propriului abis lăuntric, o cufundare în ,,noaptea” propriei interiorităţi. Într-un univers cufundat în somn şi întuneric, poetul îşi mărturiseşte deschis teama ca efortul său de a cânta lumina să fi fost zadarnic: ,,ce lumină n-a fost în zadar cântată?”(Cetire din palmă).

Prin volumul La cumpăna apelor, existenţa este văzută, ca şi în celelalte volume, într-o dinamică descendentă, într-o simbolistică a ,,căderii”, singura resursă a poetului fiind aceea de a cânta lumina originară, care a pierit: ,,Caut, nu ştiu caut. Subt stele de ieri,/ subt trecutele, caut/ lumina stinsă pe care-o tot laud”(Lumina de ieri). Lumina pare să-şi fi pierdut funcţionalitatea, aşa cum în poezia Veac din volumul Lauda somnului singura lumină percepută de individ era lumina artificială: ,,În teatre strigă luminile”.

Sentimentele poetului mărturisesc o profundă tristeţe metafizică, generată de neputinţa de a percepe o înviere a luminii ca ,,forţă demiurgică” supremă: ,,Tenebrele n-au capăt, lumina n-are/ învieri” (Inima mea în anul 1940). Cu toate acestea, lumina are capacităţi revelatorii, stârnind o ,,criză în obiect”, descoperind fragmente din misterele ce se refuză cunoaşterii, astfel încât: ,,Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în lumină, / mai grea ca alte umbre. Şi nu-ţi scapă”(Umbra lui Dumnezeu). Accesul spre lumină devine greoi şi chiar imposibil, căci alături de propria-i umbră poetul se simte mai protejat de trecerea în nefiinţă: ,,Umbra-alături ia fiinţă,/ unde merg, să nu merg singur./ Neguri vin din nefiinţă-/ mărturii că nu sunt singur”(Nu sunt singur).

Revista Orizonturi Literare

29