Revista Orizonturi Literare septembrie 2014 | Page 23

15

Concluzionând, putem spune fără niciun fel de reţinere că suntem şi noi, în mare măsură, direct răspunzători de potopul abătut asupra ţării noastre. Este limpede că cele mai multe inundaţii, cu precădere din zonele montane sau deluroase, au drept cauză defrişările importante ce se fac, şi de care nu amintim pentru prima dată. Se pare că, totuşi, nici acest inconvenient nu a fost remediat dupa atâta amar de vreme de când ne confruntăm cu cei care nu pun preţ pe propria-şi viaţă, pe viaţa oamenilor cu care convieţuiesc, atunci când taie mii de copaci, lăsând la mila Domnului sute, mii, zeci de mii de suflete nevinovate care îşi duc traiul zilnic prin satele răsfirate la poalele munţilor ori ale colinelor. Este greu de imaginat, şi înclin să cred că nu sunt primul care face aceste afirmaţii, că sute sau mii de camioane încărcate cu lemne procurate ilegal, pot străbate o ţară întreagă şi trece chiar de vămi fără să fie observate sau semnalată vreo neregulă. Poate că, în ciuda a ceea ce noi tindem să credem, acele camione dispun, şi nu ar fi o prima aşa-zisă teorie a conspiraţiei, de sisteme performante capabile să le facă invizibile, ori să le arunce într-o poartă temporală... Cum am spus şi în rândurile înşirate cu un anumit scop mai sus, vigilenţa este marea, dar nu singura problemă a statului român. Se dau sancţiuni pentru cele mai nesemnificative fapte, însă atunci când vine vorba de astfel de treburi, toţi închid ochii la manşa unor saci cu bani. Într-adevar, mai avem o problema...corupţia...lăcomia...nepăsarea...da...nu e doar una...

Articol realizat de Alexandru-Cristian Preda

Revista Orizonturi Literare

23