„Sunt minuni în clipe-bucurii,
În vârtejul lumii obosite,
În îmbrăţişări de mici copii
Şi-n a Vietii-Dar, îngăduite”. (Mai sunt minuni)
Un dor aprins o stăpâneşte pe poetă, dorul de senin şi vesnicie. „Pentru mine seninul e o punte către veşnicie, iar de senin mereu îmi e dor”.
„Mi-e dor! ...Mi-e dor de veşnicie
Şi de seninul Cerului...
Aş vrea ca inima să-mi fie
Un veşnic dor al dorului!” (Mi-e dor...)
Universul conturat în versurile sale reliefează adevăratele valori pe care timpul nu le poate umbri. Aşa arată adevărata frumuseţe definită de Mariana Mihai:
„Şi nu cunosc o lume mai frumoasă,
Decât pe-aceea-n care, ea-blândeţea
Şi mila, şi iertarea stau la masă...
Podoabe sfinte! Asta-i frumuseţea!
Şi nu cunosc o cale mai curată
Decât pe cea ce duce-n veşnicii;
Ne-a fost şi nouă tuturor lăsată
Adânc sculptată-n tronul inimii…” ( Nu cunosc o altă cale)
,,Dacă nu am mai avea vise în care să credem, poate că nu am mai găsi puterea să mergem mai departe”, susţine poeta.
Revista Orizonturi Literare
15