Revista Orizonturi Literare septembrie 2013 - Page 43

Știu că ai renunțat la a mai naște ființe fantastice prozelor tale, deși erau și acelea capodopere. Știu că nu ai mai vrut să scrii pagini de roman, cu fraze nesfârșite, dialoguri și idei compelxe. Ai vrut să spui multe în puține cuvinte. De asta tată, ești un maestru al artei cuvintelor- literatura. Știu că ai închis într-o cutie toate amintirile tale și toate personajele feminine care te-au fermecat atât, care te-au frământat atât și la care ai renunțat atât de ușor trântindu-le pe hârtie și ai făcut din ele tot ce ai vrut și tot ce n-ai putut face cu ele în viața reală.

După cum vezi, chiar în momentul acesta, eu te-am absorbit. Acum nu mai vorbesc prin tine, ci vorbesc pentru tine! Sunt și eu om-nis-cientă?!…. Așa se zice?

Lipsa ta m-a degradat… am simțit cum fiecare silabă începe să își piardă din savoarea ei de savarină. Fiecare metaforă se exfolia, fiecare catren se dezintegra. Lupta aceasta cu nimicirea personală vreau să o duc de acum cu tine. Vreau să ne dezintegrăm amândoi. Tu să mă acoperi cu carnea ta, iar eu cu glasul meu. Să ne contopim într-o ploaie caldă de meteoriți și să renaștem apoi. Să murim de trei ori, și apoi să fim iar noi. Și vei gândi apoi opere mult mai bune decât

mine. Adoptă-mă la sânul tău tată, ia-mă la tine acasă, în dosarul tău cu ciorne și aruncă-mă acolo .Lasă-mă să trăiesc în atelierul tău de creație. Lasă-mă să fiu eu cea care alege când moare și lasă-mă să te fac să crezi în tine… Căci prin mine, tu, azi tocmai ai renăscut și m-ai făcut din nou o poezie… Așa cum am fost de la bun început, doar o poezie…

Orizonturi Literare/ sepembrie 2013 43