Revista Orizonturi Literare septembrie 2013 - Page 18

18 Orizonturi Literare/ sepembrie 2013

...SĂ-MI SPUI UN ADEVĂR!

Am viasat că mă ţineai în brate,

cum numai tu ştiai s-o faci;

Îmi croiai rochii şi îmi făceai moaţe...

acum când plâng, tu nu mă mai împaci.

Erai aşa frumoasă-n cer...divină!

Mă mângâiai încet pe păr

şi mă-mpingeai către lumină,

când eu ceream să-mi spui un adevăr.

De ce te-ai dus să plângi sărmană,

în raiul de unde nimeni nu mai vine?

de ce te-ai dus, iubită mamă?

Tu ştii ce greu îmi este fără tine?

Ma culc mereu gândind la tine

şi-ţi aprind mamă, lumanare,

ştiind că ai plecat...sunt fără tine;

tu ştii mamă, cât sufletul mă doare?

Mă rog mereu să vii să-ţi vezi nepoţii;

că sunt frumoşi...cât au crescut...

să ne bucurăm mămica mea cu toţii,

de nepoţelul meu, ce nu l-ai cunoscut.

Am tot trimis scrisori în ruga mea,

către divinatea care te păstrează...

dar nu m-a auzit şi inima mi-e grea;

cu picături de sânge-mi lăcrimează.

Mereu tu ţi-ai dorit să fiu eu fericită

şi-acuma când pot spune:

- mamă, sunt;

spune-mi un adevăr, mămica mea iubită!

De ce nu vrei, să vii iar pe pământ?