Orizonturi Literare/ sepembrie 2013 17
Am construit casa și cum mie mi-ar fi plăcut să am umbră,
mama mea a îngropat nuci de jur împrejurul gardului ce împrejmuia casa, fără să-mi spună. La o discuție, îi povestisem că mi-aș dori o casă în poiana respectivă, împrejmuită de nuci. Zisese că dacă dumnezeu vrea, mi se va îndeplini dorință și va sădi ea nucii că să-mi aduc aminte de ea și să știu că sufletul ei e pus în rădăcina acelor copaci. N-am aprobat asta, pentru că din vorbele batranilor, știam că atunci când trunchiul nucului va ajunge la grosimea gâtului celui căruia l-a sădit, acea persoană va muri...și cum eu nu concepeam asta, a sădit nucile pe ascuns.
Au răsărit târziu, erau foarte mici când mama mea a plecat acolo unde cântă îngerii.
Atunci, tatăl meu a sădit un brad. Am un băiat și voia să lase bradul să crească pentru atunci când va face nuntă. Zicea, că poate el nu va mai trăi, însă bradul va fi ca o prezență a sa la nunta nepotului lui.
Stând odată de vorbă cu preotul satului-un om bătrân și înțelept -
am aflat că pe locul unde era poiana cu sute de ani în urmă,
fusese un schit de maici, fapt dovedit istoric și de la care provenea și numele satului - Schitu-deal. Atunci, mi-am dat seamă că nimic nu este întâmplător și că destinul fiecăruia este scris, că visele se împlinesc atunci când îți dorești cu toată ființa un lucru. Curând după asta, am visat pe mama mea, că mă ținea în brațe și mă mângâia pe păr și-mi spunea să am grijă de casă și nuci și să-i trimit și ei din când în când. Era întuneric și nu o vedeam bine; voiam să mă apropii și să o întreb de ce a plecat când eu aveam mai mare nevoie de ea dar mă tot împingea mereu spre o lumina și s-a depărta. M-am trezit plângând de dor și am scris un poem închinat ei, numit: