Revista Orizonturi Literare septembrie 2013 | Page 13

Orizonturi Literare/ sepembrie 2013 13

Mă fascina faptul că aveam prilejul să aştern pe hârtie ceea ce rula în mintea mea. Am revăzut prima pagina a cărţii şi am continuat să le scriu pe următoarele fără oprire. Acţiunea romanului este una extrem de captivantă. Te ţine cu sufletul la gură încă de la primele pagini, prin povestea tânărului cuplu, Laurenţiu şi Ana, aflaţi la începutul mariajului lor, care era uşor umbrit de lipsa unui copil, pe care şi-l doreau nespus. Se temeau că nu vor deveni părinţi, deşi era devreme pentru a trage astfel de concluzii dureroase.

Nu după mult timp rugile lor au fost ascultate şi s-a născut protagonista acestui roman, Eliza, o fiinţă cu suflet de aur, care ar fi fost capabilă să-şi împartă averea nevoiaşilor. Deşi provenea dintr-o familie de oameni înstăriţi, nu îi marginaliza pe ceilalţi, ba mai mult le oferea tot sprijinul ei, atât financiar, cât şi moral. A fost o elevă eminentă în primii doisprezece ani de şcoală, cât şi în perioada studenţiei. Ştia foarte clar ce îşi dorea de la viaţă, în special de la carieră. Dar nu întotdeauna lucrurile stau aşa cum vrem noi.