UN ALBASTRU TRIST
de TEO POPESCU
Dragostea mea în flori de vânt
O reflecţie de tăcere...
Fără speranţă în zori de pleoapă
Pe-o inimă legănată de-un balansoar.
Plăcerea mi-a fost suspendată
În nevoia de-a iubi,
Cuvinte de piatră drept tăceri
Tăcerea de gol,liniştea.
Rămân cu parfumul buzelor tale
Plasul va cânta pe pielea mea,
Am căzut în capcana melancoliei
Cu gust de singurătate permanentă.
Rămâi o siluetă în depărtare
Spre un alb fisurat,
Un albasru trist decolorat
De culoare şi ore...
În mizeria din acele momente.
Suferinţa, în capul meu, mâinile mele,
Derivă încet pe sufletul meu,
Și șterge speranțele mele....
REAL ŞI IREAL
de TEO POPESCU
Rece şi finală, imaginaţia
Se închide in casa de vară ireal;
Vedere de albastru şi vacanta dulce
Se diminuează în oră de sticlă.
Gândurile care se găsesc in labirint
Noi suntem nu ceea ce am putea fi;
Si ceea ce suntem poate fi real
Dincolo de intervalul de acum şi de aici:
Un singuratic pe coji de caledoscop
Speriat de zborul in stol de pescarusi
Fixat in real si ireal va fi sau nu va fi
Nici o mare schimbare
Un bob de nisip este tot ce avem.
Apa va rula in soarele real
Scrupulozitate va creşte in ireal
Nici un om mic nu trăieşte în exigenta
Şi cu asta, este că, asa va fi...