Revista Orizonturi Literare Revista Orizonturi Literare - august 2013 - Page 28

Veneam de la petrecere, fericită. Purtam o rochie neagră cu paiete roşii în jurul gâtului. Atunci nu era observabil, însă acum mi-am dat seama că acele culori aveau să-mi schimbe viaţa. Tocurile ce mă purtau către casă erau zgomotoase pentru a-mi face simţită prezenţa pe strada terorii. Eram singură, întrucât cineva trebuia să rămână să facă ordine în local după o noapte plină de pahare sparte, sticle golite, ţigări fumate până la ultimul fum, muzică bună, oameni minunaţi, cadouri simple. Am auzit paşi în urma mea. Lumina difuză nu-mi dădea voie să văd prea clar. M-am întors, însă nu era nimeni. Tremuram, am mărit pasul. Pantofii pe care acum câteva minute îi iubeam, au devenit cei mai mari duşmani ai mei. Parcă mergeam pe loc, casa era tot mai departe. Bătăile inimii s-au accelerat, ochii au început să lăcrimeze. În sfârşit, era becul din faţa casei. Dintotdeauna am detestat acea lumină puternică ce mă veghea în fiecare seară. Acum am zâmbit când l-am văzut. Eram fericită. Dar…acea fericire a durat doar un minut. A urmat cel mai greu moment din viaţa mea. Momentul în care aveam să lupt ca să trăiesc. A venit dintr-o dată asupra mea, punându-mi briceagul la gât. Gura îmi era încleştată, respiraţia mi s-a oprit.