Numele meu este Alpheus Mathias iar în acest moment părăsesc lumea apelor și debarc pentru prima dată la capătul lumii. Adică în cea mai estică localitate a României, Sulina. Prietenii îmi spun Aly iar cei virtuali mă știu cu numele de Alpheu.
Când profesorul Panduru ne-a vorbit pentru prima dată despre tabăra de la Sulina, marea majoritate a colegilor mei au strâmbat din nas. Ce naiba să faci în colțul acela uitat de lume, izolat de civilizație? Mai ales noi, care ”mâncăm internet pe pâine”, care suntem membrii activi ai Clubului de Informatică ”Programmers”.
Eu însă am căzut pe gânduri.
E adevărat că sunt un devorator al programelor de calculator, dar relaxarea pentru mine înseamnă sport. Fac parte din echipa de volei a școlii.
Recunosc că primele ore de sport le-am făcut la îndemnul părinților. Mai corect, silit de părinți, care m-au urcat în mașină, sub pretextul unei plimbări-shopping, ca apoi să mă dezmeticesc în sala de sport a profesorului Panduru. Și astfel, ca să le închid gura alor mei, , care setaseră CD-ul dădăcelilor pe frecvența ”Nu sta toată ziua la calculator. Ai nevoie și de mișcare”, am mers la antrenamentele de volei de două ori pe săptămână.
Ca dintr-o dată să realizez că-mi place. Curând am înțeles că adrenalina specifică vârstei se acumula în corp creând o stare de nervozitate periculoasă. Eliberarea ei în timpul meciurilor, a dus la o relaxare pe care nu o mai întâlnisem și la satisfacția că am mai bifat un punct în favoarea mea: am talent la volei.