DEPARTE, APROAPE
Departe mi-e fiinţa
de natura,
oxigenul,
ploile şi
razele de soare cristaline
care străbăteau
odinioară ţărâna
ce mă ţinea
în echilibru
fără a-mi clătina
tulpina plăpândă
asemeni unui
fulg de nea care
pe cât de duios
îşi aşterne graţia
pe atât de spontan
îşi curmă existenţa…
Aproape însă
îmi este gândul
de acel sărman,
fiu al naturii,
martir al pedepsei,
lacrimă-ntr-un
Diana-Adriana Matei
ocean furtunos,
ce m-a silit
să mă găsesc
acum, aici,
uşor clătinată
într-o raclă
de sticlă
acoperită cu
giulgiu lichid,
înconjurată de o
criptă cu bibliotecă,
tablouri
şi un orologiu
ce mi-a bătut
tactul mortuar pană
aaa…cum…
Orizonturi Literare / octombrie 2013 49