Sunt eu…
Solitar, mă împiedic de umbra nopților de ieri.
Azi nu mai sper nimic, mă-ngână codrul
Și inima mi-o plânge, în vânt îmi suflă dorul
De-aș fi ce nu am fost, copil sub flori de meri.
Prin ramuri de aramă, nisipuri se-mpletesc.
Se-așterne calmă, toamna, m-aștern și eu, privesc
Văzduhul cel sihastru, nebănuit îmi zace
Pe umerii de plumb ; și noaptea tace.
Visez sau mă confrunt cu tine, vis străin?
Sunt eu, sau doar un gând pierdut prin părul fin
Al unei dame `nalte, cu părul aurit
Ce i se lasă moale pe chipul veștejit?
Sunt eu un veșnic rătăcit?
Ți-am otrăvit, ieri, vinul.
Mi-am vărsat în el toată durerea
fermentată într-o putină carnală...
și zaci precum morile de vânt sub soare,
cum zăcea pe prispă ,buna, plângându-ți eternul.
Și eu ți-l plâng
Și tu pe-al meu...în gând.
Orizonturi Literare / octombrie 2013 41