Amândoi
Mădălina Grosu
Muguri veștejiți îmi cad alene în păru-mi moale,
Bucle se-mpletesc pe umeri, cer noros, zâmbete goale,
Cruci pe dealul dinspre tine îmi umbresc poteca strâmtă,
Ciori parcă din cer grămadă stau de veghe-n poarta sfântă.
Toate câte le zărești în vechea grădină mută,
Ordinare pietre reci doar ascultă și ascultă...
Încordat în dorul strașnic noaptea vine; și te fură
Gândurile, lacrimile, fericirea ta nocturnă.
Plămădești în palme-ți grele plumb de ieri, plumb de azi.
E un sâmbure amar conjurat de-un damf de brazi.
Te-ai minți singur cu clipa adunând roua din stele
Și-ai văzut cum mor pe rând, ai fost păcălit de iele.
Lasă totul să se ducă, varsă răul în izvoare,
Pleacă-ți capu-n poala-mi caldă, prinde vise zburătoare!
Unul mie, unul ție, să apunem nori de ploaie
Și îmbrățișați de-a pururi într-o lume mai vioaie.
Taci
E-amară șoapta ta!
E rece, e ca tine!
E dureroasă ca un spin viu în talpa mea
frăgezită de buzele tale ca niște lopeți poftind carne.
E greu cuvântul tău!
E ca și cum m-ar izbi norii cu falca de pietre
țintind asupra mea, soarele, săgeți.
E urâtă inima ta!
Bătăile ei mi-au asuprit timpanul.
Prin urechea dreaptă nu mă mai poți îngheța cu șoapte
căci mor pe rând.
40 Orizonturi Literare / octombrie 2013