Revista Orizonturi Literare Octombrie 2013 - Page 37

Deja e trecut de miezul nopţii.

Gălăgia persistă şi, parcă, nu mai încetează.

Peste tot există doar aceeaşi atmosferă morbidă şi fără rezolvare. Nimeni nu mai termină de zis ceea ce începe. Frazele sunt scurte şi fără înţeles. Toţi sunt cuprinşi de aceeaşi stare.

Fără rezolvare. El stă singur. Fumează ţigara după ţigară. Nu se gândeşte decât la ea. În toată gălăgia existentă, gândurile lui sunt calme. Singurătatea apăsătoare şi-a găsit locul

căutat dintotdeauna. Gândurile sunt singurele şoapte pe care el le aude. Tot vacarmul de afară nu contează pentru el. Lumea lui este deja prea aglomerată de suspinuri, fum şi resentimente. Îşi dorea să fie şi ea lângă el, să-i mângăie fruntea plină de sudoare şi să-i sărute ochii înlăcrimaţi.

Destinul lui

Andreea Tincu

Amintirea ei persistă atât în mintea lui, cât şi în tot spaţiul în care ea şi-a lăsat urma prin diferitele gesturi, lucruri. Nu mai are putere să se ridice din pat. Este acaparat de trecut. Acel trecut plin de momente fericite şi de iubire supremă. Ea era acel ceva care îl transformă dintr-un om plin de griji, într-unul minunat. El încă nu vrea să conştientizeze că ea nu mai vine lângă el seara să-l sărute de noapte bună, să-i spună cât de mult îl iubeste. El vrea să o aştepte, deşi ea nu mai vine. El o vrea pe ea, doar pe ea.

Într-un final, adoarme. Vacarmul de afară tot nu a încetat. El însă a adormit ascultând melodia lor, melodia pe care ei au dansat prima dată. Se vede pe chipul lui că doar în vis este fericit. O visează pe ea. O visează fiind lângă el. O visează mai frumoasă decât era. Nu e prima dată când o visează. În fiecare seară i se zăreşte zâmbetul pe buze. În vis, ea este perfectă.

Orizonturi Literare / octombrie 2013 37