Scrisoare...
Laurenţiu Fluture
Bună, iubita mea.
Îţi scriu pentru că, de tine-mi este dor şi te iubesc şi-n panică iar intru, când, lângă mine nu te găsesc şi parcă mor. De-o oră ai plecat, iar eu, te-aştept, cu gândul şi cu mintea, doar la tine. Privesc pe geam, fumând, încă-o tigară şi-aştept să fii, iar, lângă mine.
A cât-a oară?
Zâmbesc, privind la norii ce se-adună, deasupra şi parc-aud cum tună… Zâmbesc şi mă gândesc, ce caraghioasă mai erai azi, fiind pe fugă, aproape supărată, că ai putea să-ntârzii, nu pentru prima dată. Eu te priveam, cum te-agitai şi alergai prin casă, după ce am făcut cafeaua, fără, măcar să te privesc, să nu mă vezi, cum la cât de supărată eşti, nu mă puteam abţine să zâmbesc.
Tu ai luat, apoi cana din zbor şi ai fugit în baie, tot mormăind ca: ´´Doamne, am făcut-o, iar de oaie,´´ după ce-ai spus un´´mulţumesc´´, uşor.
Mă uit, cum plouă şi la ceas din nou privesc, cu gândul, evident la tine. Doamne, cât pot să te iubesc şi când nu eşti, doar o secundă de dispari de lângă mine, simt că mă duc, mă risipesc, până apari. Oftez, sunt singur cuc şi-aprind din nou ţigara şi mă gândesc ce dulce, ce frumos este cu tine. Să vină vara, când, iar să fim în soare, să alergăm pe plaja cea fierbinte, apoi în
apa cea rece, să ne ascundem. Tu, mai ţii minte? Era departe de aici, când abia ne cunoşteam şi mare lucru, de noi, nu prea ştiam?
22 Orizonturi Literare / octombrie 2013