Revista Orizonturi Literare - noiembrie 2014

O.L

Orizonturi Literare

Nr. 15 / An.2/ noiembrie 2014

În Tenebrele Valhalei - Volumul 4 a APĂRUT!!!

Autoare a trei cărţi de poezii: ,,Alfabetul Mirării”, ,,Poeme cu Îngeri” şi ,,Femeia de la capătul mâinii”, apărute la editura Absolut, în poezia Mariei Ieva regăsim locul de întâlnire dintre om şi Dumnezeu, spaţiul în care visul impregnat cu

realitate păşeşte desculţ

printre lacrimi, nu pentru a

descoperi metafora, ci pentru a

descoperi metafora, ci pentru a crea cel mai sacru legământ dintre om şi Om. Poezia se naşte în clipa magică în care poeta se conectează la sinele divin. Fiecare vers conţine în el amprenta sufletului, ADN-ul iubirii, ca un rug pe care poeta se arde pe ea însăşi pentru a se putea dărui lumii în forma cea mai pură. Versurile vin ca o avalanşă, ca un torent de sentimente peste inima cititorului. Îşi îmbracă trăirile în cuvinte simple, dar pline de tâlc. Pag.4

Condeiul inimii

Repetiţie pentru crimă

Tot ce-mi amintesc în legătură cu ziua de ieri este că am citit ceva din Platon. În rest,pot să spun că până la aceată oră a amiezii nu am fost în stare să-mi aduc aminte nici măcar cum mă cheamă.SI nici nu am vreun act la mine.Ce să spun,bine măcar că e vară şI ziua e mai lungă.Am timp până diseară să-mi dau seama cine sunt şI unde locuiesc şI asta cu ajutorul deducţiei,care este o armă foarte puternică şI pe care oamenii uneori o folosesc greşit.Mare păcat!Dacă mi-e frică văzându-mă în felul acesta rătăcind pe străzi fără nici un Dumnezeu?Nu ştiu…Din moment ce am uitat totul sau aproape totul,sunt convins că şI frica ,dacă am avut-o cândva,s-a dus pe apa sâmbetei. Pag. 20 - de Mădălina Biţă

Proiectul “În Tenebrele Valhalei” îşi continuă drumul spre succes şi recunoaştere prin apariţiile lunare a numerelor. Fondatorii proiectului: Sandra Coroian şi Dragomir M. Viorel anunţă apariţia unui nou număr din nuvela horror ilustrată. Volumul 4 şi-a făcut apariţia şi poate fi comandat prin mail la adresa: contact_itv@yahoo.com, pe adresa de facebook: http://facebook.com/intenebrelevalhalei sau pe www.mangashop.ro. O carte costă 15 lei + taxă poştală. Luna aceasta, iniţiatorii proiectului au tipărit şi scos spre vânzare postere A3 cu două dintre personajele principale ale nuvelei, Isa şi Gaia, postere care se vând cu preţul de 5 lei. Noul număr este plin de aventură şi peripeţii. Lumea în care au intrat cei doi liceeni devine tot mai ciudată şi înfricoşătoare pe zi ce trece. “În Tenebrele Valhalei” este un proiect unic în România.

LIVIU REBREANU

(1885-1944)

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, Târlișua, Bistrița-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, Argeș) a fost un prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române.

1944, Valea Mare, Argeș) a fost un prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române.

pag.35