Revista Orizonturi Literare - noiembrie 2014 - Page 8

pag.8

Orizonturi Literare

Nr.15 / noi.2014

S-a tulburat o lume între noi

Altare de lumină stau să crape,

Iubirea creşte nufăr din noroi

Şi rătăceşti ca ceaţa peste ape…” (La capătul gandului)

Ca fiecare om şi poetul este supus îndoielii, sunt momente în care se simte departe de toţi şi de toate, dar este conştient că doar iubirea pură îi va aduce lumina pe chip şi pacea în inimă.

“Nu mă privi, n-ai ce să vezi,

Sunt umbra morţii răstignite;

Doar îngerii în care crezi

Vor şterge lacrima, iubite!” (Nu ma privi!)

Condeiul poetei s-a născut din muguri de lumină. ,,Stiu că nu-mi pot imagina în acest moment viaţa fără poezie, la fel cum nu îmi pot imagina ziua fără lumină. Liniştea cea mai de preţ o găsesc între cuvinte, de acolo îmi iau şi dau hrană pentru suflet”.

“Când de durerea vieţii am fost o zi străină,

Am întâlnit doi îngeri cu părul castaniu

Şi mi-am făcut peniţă din muguri de lumină

Ca ultima scrisoare să pot să ţi-o mai scriu.” (Parfum de mere coapte)

“Îngerul este omul în a cărui fiinţă iubirea şi-a găsit locaş veşnic” Toţi suntem plămădiţi din acelaşi spirit, botezaţi cu aceeaşi apă, dar nu toţi suntem conştienţi de ceea ce suntem.

“Ai fost ce-am fost şi sunt ce eşti,

Şi suntem ce am fost să fim,

Copii cu vise şi poveşti,

Şi îngeri ca să ne iubim.” (Ai fost ce-am fost)

“La capătul fiecărui poem Maria Ieva ne strecoară cu obstinaţie o linişte de bun augur. O linişte pe care ţi-o dă lectura a ceva profund, vital şi, mai ales, agreabil. Lirismul , supraîncărcat emoţional şi eliberat complet de criptic, rămâne caracteristica intrinsecă a poeziei Mariei Ieva. Poeta experimentează acest gen de lirism prin cultivarea simbolurilor existenţial, prin candoare şi sentimente înălţătoare, prin construcţii sintactice aparent simple, dar cu sensuri profunde. Versul ei, în general, este ţinut treaz precum un organism viu, ca si când ar dispune de o pulsaţie şi o respiraţie proprie”. (Petre Rău)