Revista Orizonturi Literare - noiembrie 2014 - Page 17

pag.17

Orizonturi Literare

Nr.15 / noi.2014

Dar stai...Ce fornăit se aude dinspre pădure? Mai bine să iau barda...Parcă se vede ceva, ca o părere, zici că îşi croieşte cale prin zăpadă. Şi vine încoace. L-aş trezi şi pe Gruia, dar nu vreau să îi stric odihna pentru...dacă mi se năzare numai? Ar râde de mine.

Acum se apropie. Un călăreţ. Tot nu vreau să îl trezesc pe Gruia. Să îl văd întâi mai bine. Nu poate fi de altundeva decât de jos, din sat. O fi pornit de acolo în zori, când vijelia se oprise. Pesemne îl caută pe Gruia şi pe ceilalţi. Se ţine bine în şa pe calul lui cel alb şi bidiviul răzbeşte hotărât prin omăt. Prin ceaţa asta ai zice că e o nălucă, dar nu e, iată-l, e aproape acum.

Un copil? Ce minte şleampătă a trimis un copil prin pustietatea asta albă, mai cu seamă acum, când fiara aceea grozavă îşi face de cap în pădurile din apropiere?

- Bade Ilie! mă strigă cu căciula ridicată deasupra capului bălan.

Mă ştie băiatul, dar eu nu îl ştiu pe el. O fi fost mic de tot când am plecat eu.

- Cine eşti, fecioraş?

- M-au trimis de jos, din sat, să îţi aduc vorbă.

- Ce vorbă să îmi aduci tu mie oare?

- Nevasta lui badea Gruia, fratele dumitale, e beteagă rău, la pat.

- Ce vorbeşti acolo, copile?

- Aşa e, cum îţi zic. Şi se zice că dumneata ai culese de peste vară tot felul de ierburi de leac, că te pricepi la ele.

- Ia stai aşa, băieţaş! Pe tine cine te-a trimis?

- Cum cine? Badea Gruia! Cine să mă trimată?

Cum mai vine şi asta? Doar Gruia e aici! A vânat ieri toată ziua după lupul de argint! Băiatul ăsta ori e nebun, ori îşi bate joc de mine.

- Copile, când l-ai văzut tu pe Gruia ultima dată?

- Cum când? Chiar astăzi la crăpat de ziuă. De la el am calul.

Se uită la mine ca la prostul proştilor. Acuşi-acuşi îl smulg din şa şi îi ard vreo două.

- Zău? Şi cum de te-a trimes tomna pe tine, mai un ţânc? Nu mai sunt feciori în sat care să cunoască pădurile astea? Ba care le cunosc mai bine şi sunt mai stăpâni să le răzbată.

- Badea Gruia a zis că mai iute mă duce pe mine calul, că-s mai uşurel. Şi-apoi ce-i aşa mare scofală?

- Păi e mare scofală, băiete. Mare de tot,...

Mă apropiu încetişor de el şi îl apuc uşor de mânecă, să nu cumva să scape de scărmănătură.

- ...pentru că Gruia e aici, a dormit peste noapte la mine. Aşa că tu...

Nu apuc să îi zic ce vroiam să îi zic că îşi răsuceşte mâna şi mă apucă el pe mine de mânecă, cât de strâns poate. Mă uit la el mirat să văd ce i-o trece prin cap şi văd că i-a pierit toată rumeneala din obraji şi se uită ţeapăn la mine, cu ochii speriaţi.

- Bade Ilie, nu ştiu pe cine sau ce ai găzduit dumneata peste noapte dar, bagă de seamă...ăla numai badea Gruia nu poate fi!

Mă smulg de lângă el cu groază, aceeaşi groază pe care am simţit-o când m-a apucat de mânecă, aceeaşi care l-a împiedicat să clipească pentru un răgaz, aceeaşi care i-a albit lui chipul.

- Copile...Eşti sănătos la minte? şi, când îl întreb asta, nu ştiu dacă minţile mele mai sunt toate la locul lor.

Îmi răspunde şoptit:

- Ba io-s sănătos, bade Ilie.

- Dar cum e atunci cu lupul de argint?

Se încruntă mirat:

- Care lup?

- Cum care lup? Lupul! Lupul vrăjit care i-a căsăpit pe vânători aseară, prin stâncării! Băiete! Lupul! Eu cu Gruia trebuia să mergem astăzi să îi punem blana în cui!

Iarăşi se uită la mine ca la un nebun, dar de astă-dată aproape că îl cred.

- Bade Ilie, ţi-ai pierdut minţile! Ăsta ori e un drac, ori un vrăjitor. A luat chipul lui badea Gruia ca să te prostească, să te ducă cine-ştie unde, să îţi facă cine-ştie ce!

Şi eu am dormit neîntors cu pacostea în casă...Dar de unde ştiu eu că grăieşte adevăr copilul ăsta? Cum să fac să aflu? Cum să mă încred eu aşa, într-un mucos?

- Bade Ilie, pune-l la încercare dacă nu crezi. Întreabă-l ceva ce numai badea Gruia poate şti.

Mucosul ăsta zici că îmi citeşte gândurile. Dar nu e prost deloc. Cum de nu m-am gândit...Dar ce să îl întreb? Ce poate să ştie Gruia şi dracul nicicum? Cum să intru înapoi în casă fără să îl trezesc? Şi unde mi-e barda?...Pffff....Trebuie să mă adun. Aici nu e loc de şovăială sau de îndoieli. Dacă aşa e cum spune băiatul, atunci trebuie să îi zbor căpăţâna din prima lovitură.