Dorinţa
As vrea tot vidul din ai mei atomi
Sa-l inund cu plasma vie, creatoare,
Neantului razand sa-i spun
Ca in viata asta scurta, trecatoare,
Gol n-am fost, viata inca este
In umbra asta muritoare.
Fiinta asta, sa zambeasca
Pana in apus de viata, eu as vrea,
Iar din zambet si din stele sa isi traga
Seva si puterea de-a muri si de-a crea,
Voiinta de-a zbura si de-a fura din soare
caldura ce doar un astru poate revarsa.
Praf de stele inghetate-n dans lor
Cerul in privire iarna sa-i citeasca
In nopti de plumb si de inghet,
Iar lumina-n spirit sa renasca
Prin muguri albi de marte
Ce pe ram si-n suflet asteapta
sa-nfloreasca
Si in zile de Sodoma si Gomora
In ochi de atat parjol de soare
Universul foc si scrum sa-i fie,
Iar toamna visator sa zboare
Purtat de-al melancolie vant
Pe covor de frunze cazatoare
de Theo Cosmin
De-a maniei iute, aspra mana
Suflet si obraz adanc cutat
Ii doresc niciodata sa ii fie,
In zambet si in cugetul curat
fara ura ascunsa-n umbre
zidul vietii sa ii fie incrustat
Si du-te, spune la nebuni
Ca-n privirea lui de animal
Oglindita niciodata nu va fi
Scara fara de-nceput sau scop final
Pe care dementi si orbi va catarati.
Fiti voi, el sa fie in minus un rival.
Sa fie doar, si macar atat,
Un copil al lumii muritoare,
Un idiot romantic
Care a incercat in prostia-i visatoare
Vid si gol sa umple
Cu sclipiri de umbra trecatoare.
>>> Poezie
46 Orizonturi Literare / Noiembrie 2013 3