Cartea îţi deschide doar poarta spre lumea minunată a „celor care nu cuvântă”- după sintagma unui alt mare povestitor pentru copii, Emil Gârleanu.
Puterea de seducţie consistă şi în faptul că Olimpia Sava ştie să se copilărească minunat, că sufletul i-a rămas intact, chiar şi la această vârstă şi că totdeauna va găsi „acel ceva” care se află doar în interiorul fiinţelor binecuvântate de Dumnezeu: candoarea, gingăşia, delicateţea, generozitatea, spiritul ludic, toate acestea ajutând-o în demersul ei liric închinat celor mici.
Faptul că s-a dedicat total acestui gen de literatură, prea puţin abordat de scriitori, e o dovadă în plus de generozitate şi iubire.
Copilul învaţă din aceste povestioare în versuri trăsăturile caracteristice fiecărei specii de animale, flori, gâze, păsări, peşti, modul cum pot fi îngrijite şi ocrotite, foloasele pe care le aduc, dăunătorii de care trebuie să-i ferim şi multe alte cunoştinţe de acest gen.
Miracolul ieşirii puişorilor din ouă, miracolul naşterii oricărei vietăţi în natură – este copleşitor şi copilul e dornic în fiecare clipă să descifreze aceste taine.
Olimpia Sava în poeziile ei strecoară şi vorbe înţelepte, proverbe, zicători, aforisme care vin în sprijinul relatării ei şi le uşurează copiilor înţelegerea, adăugând un plus de savoare fiecărui poem. Aceste proverbe sunt adaptate după cerinţele versificaţiei, dar uşor recognoscibile: „Când pisica nu-i acasă...”; „Nu poţi prinde doi iepuri deodată”; „Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă”; „Tot în casa ta-i mai bine!” ş.a. – prin aceasta apropriindu-se de marele nostru povestitor pentru copii, Ion Creangă, care folosea proverbul foarte des ca să-şi ilustreze păţaniile din copilărie.
Dar şi expresii uzuale intrate în vocabularul modern al copiilor, chiar dacă nu parte din lexicul românesc: „Petrecerea e şic”; „Pot să-i pun eu pumnu-n gură”; „Mama mia!”; „Acum e altă viaţă!”; „E rea în clanţă”; „Fără muncă nu e pâine”; „Muşchii lui au vrut”; „Câini ce au colaci în coadă”; „Pofta să ţi-o pui în cui” ş.a., expresii împrumutate dar foarte sugestive.
Dintre figurile de stil, cea mai frecventă e, bineînţeles, personificarea, apoi metafora, epitetul, comparaţia.
Un adevărat banchet dau şoriceii când pisica e plecată de acasă, cu multe bunătăţi ispititoare.
Tot hoinărind prin lumea pisicească şi cea şoricească, se ajunge la următoarea situaţie: copilul îi îndrăgeşte foarte mult şi se amuză de aceşti micuţi prieteni.
Foarte amuzantă este istoria cu „Şoşonul lui Andrei” – în care se ascunde ceva şi „Se agită-aşa de tare, / Că şoşonul parcă sare”. Ba mai scoate şi un chiţăit şi sare din şoşon, speriindu-i şi pe motănelul Tomel şi pe Andrei, stăpânul încălţămintei.
Tare amuzanţi şi drăgălaşi sunt pisoiaşii în orice ipostază s-ar afla. Dar unii sunt de-a dreptul irezistibili. Şi ştiu cum să se facă iubiţi.
Tot urmărind istorioarele cu motani şi şoricei, ne vin în gând minunatele desene animate ale părintelui desenului animat, Walt Diesney, „Tom şi Jerry” şi pactizăm cu cei slabi şi mici dar isteţi nevoie mare, aşa cum e năstruşnicul Jerry, care-l păcăleşte mereu pe motanul Tom.
Onomastica personajelor e şi ea foarte amuzantă. Şoricelul Gustă tot, Ronţăilă, dar şi numele arhicunoscute: Zdreanţă, Lăbuş, Azor, Grivei, Chiţ-Chiţ.
Un anume personaj, un căţeluş lovit, ne duce înapoi cu gândul la „Căţeluşul şchiop” al Elenei Farago, dar acesta este un căţel al străzii, lovit de toţi. Altul e tare necăjit că mama lui a plecat să caute în containere de mâncare, dar, pe când se tânguia de foame, vede alături o cutiuţă cu un alt căţeluş, părăsit de mama lui, care scheaună singurel.