INTERVIU
20
mă apasa, erammâhnit şi indispus, fiindcă mi-e frică să nu dezamăgesc cumva lumea care mă crede, care nu știu ce găsește în muzica mea…
” Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos!” – Platon
Nemulțumirea de sine - mă mișcă, ea mă mobilizează! Eu, rareori ascult muzica pe care am scris-o... Mie mai mult imi convine starea de nemulțumire, da, da!! Și totuși, ca să scap de această stare caut noi genuri de muzică, noi teme, caut noi oameni cu care aș putea colabora. De la un film trec la un cvartet pentru instrumente cu coarde, sau de la coruri acappela la o arie, ori romanță. Pot chiar să scriu și o proză dacă vreau, o creaţie literară, pe care aș practica-o dacă nu m-ar fi ocupat muzica tot timpul. Eii, iluzii amatoricești! Păcat numai că nu am urmato școală românească.. Am învățat în limba ucrainiană și în rusă. Însă, nu cred că limba definește caracterul omului. Felul de a gândi, de a vedea lumea și oamenii este izvorul creației, descoperirii Sinelui, a vieții ca atare.
- Sunteţi, Maestro Eugen Doga, exemplul complet şi fascinant totodată pentru modul cum un om este una cu opera sa de artă, dar cum aceasta, ajungând pe cele mai înalte culmi, nu v-au dus la autosuficienţă, ba dimpotrivă continuă în virtutea inerţiei sale interioare impresionante; astfel intervine întrebarea,imperioasă ce nu-mi tot dă pace şi, care sper să nu deranjeze:- cum este posibil ca o aşa artă impresionantă ce a atras atatea distincţii să nu va influenţeze (negativ) de a vă înpinge spre acea latura umană –poate normală pe alocuri – infatuarea?
Maestro Eugen Doga:Eu deja m-am exprimat referitor la distincții: - nu mă interesează!! Nu fiindcă le am aproape pe toate, pe care le-ar putea avea un artist. Cu toate că nu e chiar așa: m-ar deranja dacă nu le-aş fi avut şi, totuși, ele stau undeva într-un colțișor de sertar și nici nu mai știu cum arată. Îmi amintește de aceste ”zângănele” numai doamna, care de altfel completează pagina mea personal ă pe facebook. Mi-aş dori în schimb, să aud muzica atunci când se cântă undeva în Australia sau prin America. Ori, chiar în vecinătate pe undeva la oficierea unei căsătorii, sau în căști la vreun spital ca fondal psihoterapeutic.
Mie mi-este frică ca nu cumva să mă părăsească Muzica... Sufăr în momentele cănd nu am posibilitatea să scriu, fiind în deplasări. Pe mine mereu mă însoțește setea de a scrie și chiar mă supăr, uneori… de ce nu mă închide cineva undeva ca să scot toate câte se pot scoate din mine - acele sunete, care mi-au venit ”pe degeaba”, sau gratuit...?!? Și, în special pentru muzica românească m-aş preocupa mai mult, cum nu-mi pare c-am facut-o, fiindcă majoritatea muzicii e scrisă în limba rusă (Rusia), chiar și baletul ”Luceafărul”. Pentru muzica transmisă de la mama și tata, sau de la strămoșii mei, eu am rămas veșnic cu datorii.. Nu, nu cred că voi reuși să răsplătesc aceste datorii!
“Muzica este limba pasiunii.”- Richard Wagner
Referitor la modul cum arată un om. În special un artist. Îl vezi pe cineva cu barbă, cu o coafură pufoasă și răzlungă, ori cu musteți răsucite și bărbierit sofisticat. ‘’Ooo, ăsta e vreun profesor, sau un mare artist, sau un mare nu știu ce?’’ Când colo, e un pierde vară, sau o mediocritate. Pe altul îl vezi atunci nu prea îngrijit, haios, glumeţ... Vai de mine, și dânsul ziceți că e compozitor?, întreabă cineva. - Da, și e foarte talentat!! Totuși, eu sunt de părere, că artistul adevărat trebuie să fie în toate frumos, atrăgător, armonios, demn și în același timp modest. Jocul/-rile de a fi ciudat sau plin de importanță vorbesc despre deșertul subiectului în sine. Eu mă strădui să respect lumea în care trăiesc, să mă înscriu în normele și obiceiurile acelei lumi, care mă solicită.