Revista Orizonturi Literare martie 2015 | Page 19

INTERVIU

19

”Ei, ce, muzicant vrei să fii, să cănți pe la prispe?”, zicea lumea. Mama şi-a făcut emoţii, cănd a auzit că noi câțiva băieți din sat, după ce terminăm școala de șapte ani, dorim să învățăm muzică. Nopți nedormite, perne ude de lacrimi vărsate în taină și ”oof-furile” izbucnite din adâncurile sufletului rănit al mamei, caracterizau acele grele momente în casa noastră. O vedeam dimineața cu ochii inflamați și privirile ei lungi, în care se putea citi dragostea nemărginită față de copilul ei rămas orfan.. Parcă lumea şi spunea: - ,,durerea ascunsă din străfundurile sufletului acestei tinere femei, care nici nu a gustat în plin această dragoste dată către Dumnezeu. Se puteau citi chiar și reproșurile timpului, nedreptățile soartei, ori cine știe ale cui și cum, care se încheiau cu: ”Ei, dragul mamei...”.

- Concret dacă ne-aţi înfăţişa etapele/determinările interioare şi/sau exterioare care v-au îndemnat către această carieră muzicală, cum ar fi istoricul (poate mai puţin cunoscut) prin care dvs. aţi ajuns ceea ce sunteti, un compozitor de talie mondială?

Maestro Eugen Doga:Cred că numai curiozitatea m-a făcut să fac ”abateri” de la toate acele ce mă înconjurau, de la treburile cu care era ocupată lumea la noi în sat.

Era radio în mijlocul satului pe un stâlp: eu vroiam să am radio propriu, fără energie electrică și cheltuieli bănești. Cântau băieții la mandolină - vroiam și eu să cănt la mandolina mea! Mergeau băieții cu bicicleta - atuncivroiam și și eu să am bicicletă! Însă toate aceastea nu le puteam procura, de aceea le făceam singur. Ce e cam drept, bicicleta s-a descompus imediat cum am încercat să o pornesc din loc. În rest, mi-a mers mai mult la altele. Chiar la o nuntă am cântat la mandolina făcută de mine, alcătuită dintr-o sită veche. Am primit și primul meu onorariu : - o ”buleandr㔺i apă fiartă cu câțiva fluturi de semințe de mohor! Iar ”aparatul” de radio făcut de mine m-a înștiințat că este o școală de muzică la Chișinău. Mi-a căzut pofta de a merge la școala de meserii, acolo unde, în timpul şi după ea, era să mă hrănească și să mă îmbrace. Posibil că și lăcătuș aş fi fost eu bun o vreme, deşi nu prea îndelungată, fiindcă nu-mi place să fac una și aceeaşi tot timpul. Eu unul aş schimba ceva din procesul stabilit de către cineva anume pentru a progresa, pentru a ‘renova’. Și, totuși, de vină e - Destinul?! El ne duce, precum merge râul, de cum se mișcă Luna și Soarele, sau cum înfloresc bujorii și liliecii şi cum ne aduce pe lumea aceasta Mama…din inertia Voinţei Divine!

-Fiind toate acestea, doream să va întreb: cum este posibil ca un om cu atât de multe distincţii, recunoaşteri / recompense de tot felul să nu se oprească şi să nu se mulţumească doar cu atât, ci să continue procesul aproape natural de creaţie, să răzbată între alte nuanţe şi alte redute (câştigate de alţi compozitori ai lumii) ai timpilor sonori, a solfégiilor şi/sau a structurilor muzicale preexistente, dorind descoperirea altora noi?

Maestro Eugen Doga: Eu toată viața am fost şi sunt nemulțumit. La Sankt-Petersburg o revistă a scris că: Doga tot timpul e contrariat, tot timpul critică și ”mârâie”, sau bormojeşte... -Vai, sărmanii! Eu critic nu pentru a distruge, ba dimpotrivă - vreau să curăț mediul, să reîntocmesc lucrurile. Pentru ce să mai consumăm energia, dealtfel, dacă lucrurile stau bine?? Apoi da, e bine și ceva de laudă să spui. Eu o fac cu mare plăcere, fiindcă și mie imi place să mă laude cineva când fac ceva frumos. Dar, mă și sperii, ca nu cumva să mă provoace cineva, dacăşieu voi scăpa ceva într-un viitor.. în ceea ce am avut de făcut. De aceea, eu sunt mereu precaut: nu mi-am prins niciodata vreo decorație la piept din acelea ce le-am primit şi nu permit să-mi enumere careva titlurile pe scenă -asta dacă reușesc..nici nu mă amuză fel-de-fel de superlative grandioase!

Când eram la liceul de muzică, tot timpul mă frământa problema: - ce voi face eu cu violoncelul meu în această viață?; - cum voi putea fi observant cu el?; - cum voi putea avea o influenţă asupra lumii, pentru ca să pot măcar cu un deget să ating meridianele sau paralelele globului pământasc, precum degetele ating strunele de harpă, iar sunetele mele adesea să fie auzite, cum să fac?; - iar globul pământesc poatesă se rotească cumva în ritmul acestor sunete? Dar şi atunci, când la Olimpiada din anul ’80, de la Moscova, ori la olimpiada ”Soci-2014”,pe când a răsunat muzica mea pentru miliardele de ascultători de pe glob, ceva mă apasa, erammâhnit şi indispus, fiindcă mi-e frică să nu dezamăgesc cumva lumea care mă crede, care nu știu ce găsește în muzica mea…