ne preocupa romania
10
Secarea resurselor forestiere, un prag de inconștiență politică
de Alexandru-Cristian Preda
România domină încă o dată topul clasamentului defrișărilor ilegale, suprafața împădurită a acesteia diminuându-se la nu mai mult de o pătrime din aria totală, livrându-ne, astfel, un semnal concret de alarmă în privința unei situații ce devine tot mai îngrijorătoare. Remarcândconsumul excesiv, haotic de lemn viu, putem afirma susceptibili fiind, cum altfel (?), că vom reuși, în cele din urmă, să stabilim o nouă cotă inferioară standardelor europene de mediu. În mod cert, prim-planul fizic al acestei problematici ne pune în dificultate, aflându-ne constant sub praful unui fum de noxe, însă mentalitatea, perspectiva soluționării adoptată de autorități nu este una perceptibilă, acestea din urmă găsindu-se, adesea, perplexe în fața unor cazuri
reale. Dar, evident, cunoaștem specia, cunoaștem gândirea superficială, lipsa substanței
morale sau a materiei cenușii la cei mai mulți politicieni.
În mod cert, prim-planul fizic al acestei problematici ne pune în dificultate, aflându-ne constant sub praful unui fum de noxe, însă mentalitatea, perspectiva soluționării adoptată de autorități nu este una perceptibilă, acestea din urmă găsindu-se, adesea, perplexe în fața unor cazuri reale. Dar, evident, cunoaștem specia, cunoaștem gândirea superficială, lipsa substanței morale sau a materiei cenușii la cei mai mulți politicieni. De asemenea, dezinteresul față de țară, de nepotrivirile de contur ale viitorului, și mai remarcăm deprecierea conduitelor de etică, scopul material în detrimentul celui sanitar. Ce-aș mai putea spune în fața acestor tipologii umane? Poate doar că viața nu se cumpără pe datorie, iar scopul nu scuză mijloacele. Tentaculele unei caracatițe politice sugrumă singurul potențial, singura resursă de oxigen, dezintegrând singurul producător constant de hrană pentru fondul neuronal și cardiac.Pulsul nu e dat de contracțiile atrio-ventriculare ale inimii, ci în accepția mai amplă a cuvântului, de natură. Defrișarea este, până la urmă, un act comun de suicid, care atentează lasiguranța traiului nostru. Comparativ cu cele susținute anterior, tăierea unui copac este echivalentul unui anestezic letal, care te poate adormi întru veșnicie pe patul de lemn al sicriului. Rădăcina unui arbore este temelia existenței noastre, baza, și acoperământul.
Lăsând deoparte polemica necesară, de altfel, unei abordări judicioase a subiectului în cauză, datele de ordin statistic indică o scădere frapantă a spațiul împădurit, procentele înregistrate astazi fiind abia începutul unui proces de deșertificare a terenului, păstrându-se numai câteva oaze în mijlocul unui peisaj apocaliptic, terifiant. Drujba impune ritmul satisfacerii acestor constatări dezarmante. Până la sfârșitul secolului XIX, pădurile acopereau peste 80% din suprafața țării, așa-numitul "codru nesfârșit" din Câmpia Vlăsiei, care cuprindea tot Bărăganul, până la limita Mării Negre, constituia o parte reprezentativă a patrimoniului verdemăcinat de tăișul topoarelor. În mai puțin de un veac, au fost defrișate peste 3 milioane de hectare de "minereu" forestier, cu 1,3 milioane doar între cele două războaie mondiale. Am ajuns, în '90, la 30% arie împădurită, iar în 2011, la cca. 25%, cu mult sub media internațională și sub normele ecologice furnizate de Uniunea Europeană. Calamitățile naturale, în special furtunile, cât și defrișările ilegale au lăsat în abandon național numai 5 procente de pădure în județele Călărași, Constanța și Teleorman, ponderea fondului forestier
fiind minusculă.