Revista Orizonturi Literare MAI 2015 - Page 4

ARTA

4

Aidan Andon, între alb şi negru

... Aidan Andon a ales să se identifice cu un stil care-l face inconfundabil cu care fuzionează în mod sublim. A ales să picteze doar în alb şi negru, să vadă dincolo de culori, să ajungă la cele mai fine detalii şi să scoată în relief forţa luminii prin puterea obscurităţii. Pânza sa poate fi un portativ pe care aşează doar două note, alb si negru. Dar aceste două note transmit o muzică interioară plină de sensibilitate fiindcă le îmbină cu precizie, viziune adâncă şi iscusinţă deosebită. Ştie cum şi în ce măsură să le aşeze, să le contopească şi să le dea glas. Lucrările sale poartă amprenta ineditului

“Îmi place să lucrez în alb şi negru, consider că mă pot exprima mult mai bine aşa! Culoarea fură puţin privitorul, îi oferă o plăcere în plus pe lângă imagine în sine. Pentru mine a fost o provocare să lucrez doar în alb şi negru neavând acest mic ajutor, punându-mă la încercare mult mai mult să găsesc soluţia perfectă prin care să-mi acaparez publicul. Doi ani am lucrat şi cu un mic accent de roşu, mici detalii care să atragă atenţia, dar de anul acesta am schimbat roşul cu auriul! Îmi place mie să spun că sunt în perioada albă/neagră, cu mănuşi aurii!”.