Revista Orizonturi Literare MAI 2015 - Page 31

poezii

31

POVAŢĂ

Cincizeci de nimfe te urmăresc, poete,

Ai grijă să nu-ţi cadă vreuna pe cap,

Că nu te mai tratează nici Esculap

Şi pierzi excursia printre comete!

În roca timpului, de când tot sap,

Am descoperit poveşti şi sonete

Despre faimoase întâlniri secrete

Între o nereidă şi un arap.

Păstrează curată cămaşa lui Orfeu,

Să te bucuri de răsplată aleasă,

Să ştii că eşti febleţea lui Dumnezeu,

Vână de aur în nobil minereu!

Veşnicia ţi-a fost dată mireasă,

De omeneasca moarte nu-ţi mai pasă.

CONCERTUL NIMFELOR

Nereidă, nălucă sau naiadă,

Din care zări albastre ai răsărit?

Din ce catedrală te-am dezidit?

Din ce ramuri te-am rupt, din ce livadă?

În coroană de regină mărgărit,

În munţi silhui, ameţitoare driadă,

Minunea unde ar fi putut să şadă?

Cum de tocmai la noi a nimerit?

Dar, iat-o, se apropie de mine,

Mă-nvăluie valuri de păr auriu,

Cu braţele de gâtul meu se ţine,

M-aprinde, mă-ngheaţă printre suspine,

Eu îi caut gura şi-aud glas mieriu:

-Scoală-te, iubitule, că e târziu!

INVITAŢIE

Te-aştept înfrigurat de-o veşnicie

Să apari pe aleea mea de ceaţă.

N-auzi cum deznădejdea mă răsfaţă

Şi ziua-mi întreagă e sălcie?

Noaptea nu se mai face dimineaţă

Şi umblă pe coclauri zurlie,

Strugurii nu se mai coc în vie

Şi roua din privire îmi îngheaţă.

Iubita mea născută dintr-un vis,

Euritmia vieţii-mi, fără tine,

E un testimoniu abrogat, prescris,

Un refren anacronic şi fără bis.

Lasă-ţi izvorul cu-al meu să se-mbine,

Hai să ne scriem povestea cu aldine!

UNICAT

Ne-am întâlnit într-un decor mirific,

Vrăjiţi de miresme, cântece şi flori,

Cum nu găseşti în viaţă de multe ori,

Şi vreau momentu-acela să-l glorific.

Din tălpi în creştet ne-au fulgerat fiori

Şi basmul şi-a urmat un curs atipic,

C-un arsenal de întâmplări prolific,

Mustind de farmec, suspansuri şi culori.

Pluteam fericiţi pe înălţimi astrale,

Setea de zbor gâlgâind în artere,

Azurul îl placam cu albastre dale,

Să nu-ţi intre vreo aripă-n sandale.

Dragostea ne era unica avere

Şi speram că-i ultima care piere.

de Merticaru Mihai